Moda Very Chy

Nu stiu daca ti-am povestit vreodata despre cele trei luni lucrate la Moda Very Chy cu 2 ani in urma. Abia incepuse vacanta de vara si ma mutasem acasa cu "catel si purcel" si contrar obiceiului meu de a lenevi, ca si in timpul anului de altfel, m-am apucat sa studiez Opinia (ziar local cu anunturi diverse). Desi eram aproape convinsa ca incercarile mele de a-mi gasi ceva de lucru pe o perioada atat de scurta erau zadarnice am zis ca n-am nimic de pierdut daca depun si eu un cv in spaniola pentru un post de secretara . Cu emotie in glas am raspuns la numarul necunoscut care ma apelase si eram gata sa refuz interviul motivand ca de fapt eu nu prea stiu spaniola, ca am invatat singura iar la facultate nu am facut cine stie ce si ca n-as prea vrea sa-i incurc. In fine, Catalina a insistat si iata-ma sunand la usa masiva a unei case din ciment gri, nefinisata si rece care nu parea nicidecum sediul unei firme ci mai degraba un santier. Incepusem deja sa ma intreb daca nu cumva gresisem adresa cand interfonul a declansat si am putut intra. Am urcat incet scarile strimte avand impresia la fiecare pas ca ma voi impiedica si voi cadea in nas si am respirat aproape usurata cand am ajuns la etaj.
Biroul Catalinei, o tipa pistruiat, blonduta si nas ascutita, avea un aer office simplu si relaxant in nuante de bleu. M-a invitat cu o voce calda sa iau loc ca indata va veni si Fernando si vom putea discuta in spaniola despre mine si despre firma.
Fernando, la cei 34 de ani ai lui, reusise in scurt timp si pornind de la zero sa-si faca o fabrica de confectii in apropiere de Barcelona iar in ultimii ani ii venise ideea sa-si extinda activitatea si in Romania, Turcia si China. Motivul? Forta de munca ieftina. Iar atunci , la 3 luni dupa infiintarea firmei avea nevoie de o a doua assistant manager-contabil intrucat Catalina nu facea fata tuturor problemelor ce trebuiau rezolvate.

Am fost incantata cand dupa doua zile de la interviu m-am trezit cu un telefon chiar de la Fernando care ma anunta ca am fost acceptata. Eficacitate 100% - primul interviu, primul job.

Ulterior am aflat ca luase decizia inca de cand vazuse cv-ul fara a o anunta pe Catalina.

Ea din start nu fusese de acord cu angajarea mea si pana in momentul in care a fost data afara aproape ca m-a urat ca stiam spaniola mai bine decat ea, ca Fernando imi acorda la fel de multa atentie si ca faceam o facultate pe care ea o abandonase cu ani in urma. Alesese alta cale, plecase in Spania sa lucreze"como interna" si nu-i fusese deloc usor dupa cum mi-a povestit cu lacrimi in ochi in ziua in care a plecat.

Prima ei patroana o tratase mai rau decat un caine si acolo se si imbolnavise drept pentru care cat timp am lucrat cu ea mergea frecvent la doctor. In casa lui Fernando insa a fost tratata foarte bine si dupa un an si ceva, timp in care a avut grija de cei 2 copii mici ai lui, i s-a propus sa faca un salt major ... sa devina directoare de firma in Romania. Astfel visului ei devenea realitate mai ales ca de mica era fascinata de lumea modei si se imbraca mereu foarte elegant. Numai ca lucrurile nu au fost chiar atat de simple si frumoase cum i se pareau la inceput.

Infiintarea firmei i-a dat multe batai de cap si neavand nici un fel de cunostinte in domeniu a facut greseli peste greseli ferindu-se insa sa i le comunice lui Fernando si sperand ca totul se va rezolva. Alerga peste tot de dimineata pana seara si punea mult suflet in tot ce facea pentru firma aia, pentru visul ei si pentru Fernando...Din punctul asta de vedere nu i se putea reprosa nimic insa ducea un pic lucrurile la extrem cu atitudinea de mare directoare care stie ce face (fara sa stie de fapt) care are mereu dreptate (fara sa aiba de fapt) si devenea uneori ridicola cand ii facea scandal femeiei de servici pentru o dara de praf zarita intr-un colt.

In cele din urma "veneratul" Fernando n-a mai tinut cont de sentimente ci doar de banii lui cheltuiti nejurstificat, n-a mai contat ca timp de un an a trait in casa lui, ca s-a zbatut din rasputeri pentru afacerea lui. Ca deh, omul avea planuri mari numai ca actiona dupa instinct... A venit in Romania fara nici un studiu de piata, fara sa stie nimic de birocratie, coruptie, concurenta, salarii, punand la conducerea firmei non infiintate o fata fara studii care cel mai bine se pricepea la sters parful si la pus pampersi nicidecum la negociere si contractare, ca sa nu mai spun ca omenilor de afaceri cu par carunt si ditamai firma in spate le vorbea cu tu.

Prima si a doua zi de lucru au fost cele mai grele pentru mine ca am fost pusa sa fac pe interpreta intr-un domeniu care imi era total necunoscut, cel al confectiilor. Nici in romana nu stiam termenii dapai in spaniola iar la una din firmele la care am fost in vizita in cea de-a doua zi cu Nieves (designera) si Fernando, patroana mi-a spus ca mai bine traduce fisu de 12 ani decat mine :D. Dar Fernando considera in continuare ca "esta chica habla de puta madre" dupa cum mi-a marturisit Nieves mai tarziu, cand am ramas trei zile in firma si am dormit cu ea peste noapte ca-i era urat.

Nieves avea vreo 50 de ani cu parul carliontat, mereu imbracata in papuci si fusta lunga a la Espana si cu o atitudine de scolarita mereu pusa pe sotii. Indurga toata ziua vrute si nevrute iar eu dupa ea, incercam sa le spun cuvant cu cuvant fetelor ce voia designera sef de la ele. Pentru ca nu ti-am spus dar pe langa mine mai fusesera angajate 4 fete: Lili - director de productie, Dana - designera pe Romania, Mihaela - contabila, Tina- confectionera, si un barbat doar: Aurel- soferul.

Lili era roscata bataioasa si responsabila (cu sot si copil care o astepteptau acasa) si care inevitabil intra in conflict cu infatuarea Catalinei, fetita dragalasa si sfioasa de alta data. Mereu sa uita la mine cu privirea total nelamurita de ce se intampla in jur, de nehotararea sefilor si de situatiile ingrata in care era pusa uneori.

Dana era bruneta carliontata, slabuta si mofturoasa pe care sotul iubitor venea mereu sa o ia de la servici in fiecare seara. Era vegetariana convinsa ca si sotul ei si incerca sa-si puna si copilul la dieta. Venea la servici cu tot felul de "bucate" din soia la care noi ne strambam cum de altfel se stamba si ea la salamiorul si pateul noastru gustos. Avea tot felul de chestii pe care nu le suporta: anumiti oameni, anumite haine, anumite cuvinte si desigur anumite mancaruri... Pe de alta parte nu pricepea deloc programul ala de croitorie si pana a fost data afara n-a invatat sa controleze nici macar mouseul ... Dar nu se descuraja niciodata , in fiecare zi se aseza in fata calculatorului si batea cu mainile in birou, nerabdatoare si vesela ca un copil " sa invatam , sa invatam!".

Mihaela cu parul ei scurt si piela caramel era singura din fete care se mai pricepea asa la calculator (excluzandu-ma desigur pe mine care eram "informaticianul" firmei) . Prietenul ei, care a si cerut-o in casatorie cand eu inca eram acolo, ii facuse adresa de mail si-i instalase pe calculatorul de la serviciu jocul ei preferat - NFS. Buchisea toata ziua acolo ca un soricel, cu capul in hartoage, si voia sa nu i se pretinda nici un fel de implicare in activitatea firmei afara de conturi si plati. Fetele au privit-o mereu ca pe o outsidera pentru ca foarte rar statea cu ele la o cafea si la o barfa in bucatarie iar dupa ce-si termina treaba era prima care pleca acasa . Noi aveam prostul obicei de a ramane in firma pana pe la 8- 9 seara ca, deh, trebuia sa respectam programul din Spania chiar daca nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ne uitam unele la altele. Deseori fetele se certau pornind de la neimplicarea Mihaelei in treburile firmei, de la atitudinea de fata cu studii in fata unor neinstruiti, pana la refuzul ei de ai mai da bani de benzina lui Aurel ca i se parea ca cere cam des... Iar eu mai mereu eram prinsa la mijloc si deveneam "punte de legatura intre tabere"...Hm, cred ca a inceput sa mi se faca dor de certurile alea tragi-comice de indignarea lui Lili, de fata inbufnata a Mihaelei , de expresia ingrijorata a lui Aurel care la cei 40 de ani ai lui statea ca un scolar pedepsit intr-un colt iar noi, celelalte mustaceam amuzate "iar incepe!".

Mh, Aurel...Oare ce s-o fi intamplat cu "ursul blond" care ma intampina in fiecare zi cu un zambet cald si cu o voce linistita "`Neata Simonica!Hai, pregateste repede procesul verbal ca tre` sa plec." Si Aurel ca si Lili si Dana erau cunostintele Catalinei iar ea facuse tot posibilul ca Fernando sa fie de acord cu angajarea lor. Pentru jobul asta venise tocmai de pe la Petrosani si nu doar in vizita ci cu casa si familie imaginandu-si ca la Fernando va avea un job bine platit pe termen lung dar.... nu a fost sa fie.

Tina, inalta si subtirica s-ar fi regasit mai bine pe o pasarela de moda decat intr-o intreprindere de confectii. De o seama cu mine avea deja copil mare si desigur era si casatorita. Ea, ca si mine, nu se certa cu nimeni si de cele mai multe ori plecam impreuna acasa - plopul si cu dopul pe strada la asfintit. In firma aia ar fi facut orice fara sa carteasca chiar daca nu intra in atributiile ei - daruire totala. La un moment dat ajunsese sa tina inventarul butonilor din depozitul noastru improvizat, sa mearga in inspectie la fabricile de confectii contractate, sa numere perechile de pantaloni vopsiti ce ne soseau in saci de la Marttelli. E drept ca la numaratul pantalonilor, jachetelor si fustelor ne strangeam toate fetele (mai putin Mihaela ) jos in hol si incepeam sa numaram si sa sortam pana ne sareau capacele...claca in toata regula...Hm, era dragut, da!

De Cristina nu ti-am zis nimic pana acum si nici de Mihai.

Dupa plecarea Catalinei, Fernando i-a cautat inlocuitor caci eu eram prea moale pentru chestii din astea de management iar Cristina i s-a parut persoana potrivita. Abia terminase limbi straine la Spiru Haret in Bucuresti si fusese si cu bursa in Spania unde il cunoscuse pe...of, nu mai stiu cum il chema!!!... ma rog, prietenul ei spaniol pe care il adusese in Romania sa faca afaceri in constuctii. Vorbea spaniola corect dar cu un profund accent romanesc care la inceput ma seca la inima. E drept ca nici eu nu vorbesc cu accent dar parca era ceva crud in felul ala al ei de a fi, de a pronunta cuvintele si nu numai in spaniola ci si in romaneste. Era prea directa si aproape brutala in relatiile cu partenerii de afaceri in ciuda faptului ca o vedeai mereu razand si facand glume mai mult sau mai putin reusite. Si ca orice geaman avea o dispozitie schimbatoare, acum te alinta peste cateva minute te injura iar expresia ei preferata " e fata buna, da-o dracu". Cert e insa ca se descurca bine, avea tupeu, era energica si organizata si nimic nu parea de nerezolvat pentru ea...mai putin relatiile cu cei de la Marttelli pe care avusese grija sa le strice...Si cu Tora Design ce circ a mai fost...

Tora Design (falimentara acum si cu grave probleme financiare si atunci) era una din firmele contractate intr-un moment de diperare sa ne lucreze niste jachete ce urmau sa fie exportate in lohn in Spania si era condusa de o tipa...nici nu stiu cum sa o descriu...poate Cruela din 101 Dalmatieni ...careia ii spuneam mereu Tora chiar daca o chema cu totul altfel. La inceput executarea contractului parea sa se realizeze in conditii bune pana s-au descoperit modificari de croiala la buzunarele jachetelor si diverse alte defecte plus o intarziere mult prea mare in livrarea produselor pentru a fi tolerata... In plus, o buna bucata de vreme ne bantuia zi de zi cersind banii in avans pentru o munca prost facuta si in curs de executie. Telefone peste telefone amanate si refuzate, zile in care faceam pe paznicii la geamuri si ferestri prefacandu-ne absenti ca sa scapam de discutiile si amenintarile fara rost. Asa ca ce s-a gandit Cristina "hai sa scapam dracu de ea"! Dar cum ? Fara sa-i dam nici un ban si recuperandu-ne produsele in stadiul in care erau. Astel, Tina a fost trimisa in inspectie motivand "accelerarea executia" in realitate insa pandind plecarea patroanei din firma, moment in care Aurel a incarcat tot in Papuc pana la ultimul nasturel si si-a luat zborul lasand-o pe femeie cu buza umflata. Desigur, dupa episodul asta nu a incetat sa ne faca vizite si chiar dupa juma de an - cand am trecut pe la cele 3 fete ramase pana in ultimul moment de existenta al Modei Very Chy - am fost anuntata ca inca mai trecea pe acolo sa cerseasca banii aia :).

Mihai, un tip inalt si slab tare de treaba, pe care si acum il mai am pe mess, nu era angajat al firmei - lucra cu ziua pe ici pe colo - si venea doar in vizita sa mai gadile calculatoarele, imprimantele, telefoanele si evident Ploterul. Ploterul asta - ditamai namila - era "mandria" firmei caci se strica cand ti-era lumea mai draga si trebuia mereu sunat la "doctor" si "doctorul" trebuia sa vina tocmai de pe la Bacau, daca-mi aduc bine aminte...Era "batran" saracutul si fusese adus tocmai din Spania unde acum se folosesc altele mai performante si urcat la etajul cu macaraua ca pe usa nu incapea si cu atat mai putin pe scarile alea stramte pe unde abia ne faceam noi loc. Cand nu prea aveam nevoie de el nu ne facea probleme dar se defecta numai atunci cand era ceva urgent de imprimat si pana sa vina service-ul de la Bacau ne ajungeau tiparele gata imprimante din Spania. In cele din urma, dupa plecarea mea, a fost retrimis acasa.

Ca sa-ti faci o mai buna imagine despre activitatea firmei n-ar fi rau sa-ti dau mai multe detalii.

Moda Very Chy era un fel de intermediar pentru marele en-gros din Spania a lui Fernando si trebuia sa subcontracteze fabrici de confectii din Buzau care sa lucreze dupa tiparele noastre. El si Nieves vedeau cam ce se poarta intr-un anumit sezon, cumparau diverse toale de firma (Zara, Miss Sixty ...etc) de prin marile magazine europene si furau idei. Apoi confectionau niste mostre si daca ieseau bine faceau o incercare pe piata cu o productie redusa iar daca aveau succes bagau mare. Aveau fabrica acolo in Badalona si lucrau numai cu chinezi sau alte natii care acceptau un salariu forte mic, chiar mai mic decat in Romania spre dezamagirea lui Fernando. Treburile n-au mers cum voia el si in loc sa castige mai mult pierdea, toate fabricile aveau de lucru si din cauza concuretei facute de marile case costul mainii de lucru crestea in defavorea lui.

Putinilor subcontractanti gasiti noi le furnizam material textil (importat din Turcia de firma spaniola), tipare, bobine de ata achizitionate din Romania, etichete textile (imprimate de mine pe benzi albe), accesorii (fermoare, butoni, capse) trimise din Spania ca niciunul din comerciantii sau producatorii romani gasiti nu erau pe placul lui Fernado, si pistoale cu etichete autocolante si fosforescente ca sa usureze munca furnicutelor confectionere.

O data croite si cusute, fustele, pantalonii si jachetele gen tercot si raiat erau incarcate de Aurel, aduse la firma, numarate si duse apoi la vopsitorie unde se facea o distributie pe culori si marimi conform dorintelor schimbatoare ale lui Fernando (si aici eu tineam evidenta). Era indicat ca hainele sa nu aiba nici un fel de capsa sau buton cusut pentru ca in momentul in care erau rasucite in masinile de vopsit se puteau rupe. Asa ca dupa ce erau vopsite erau aduse iar la firma, numarate si duse iar la fabrici sa le puna butoni :)) .Dupa care erau calcate si puse in cutii de carton furnizate tot de noi si in cele din urma erau trasportate ca produse finite la firma. Si ghici ce urma! Numararea lor ca nu cumva sa ne traga iar teapa aia de la Nehoiu, Tora, Martelli...In urma numararii se sigilau cutiile si se puneau etichete cu tipul produsului, numar de bucati, cantitate, culoare si apoi eu ma ocupam de redactarea listei de colisaj (packing list) ce insotea factura si declaratia vamala de export in lohn.

In ziua exportului venea trasportatorul si incarca tot mergand apoi cu Mihaela in vama Buzau unde declarantul vamal efectuau toate formalitatile de vamuire si deadeau liberul de vama.

Cat priveste rolul meu in firma ...eu eram legatura intre diferitele "departamente " (ce hazlie sunt) si dintre exterior si interior. Trebuia sa stiu mereu ce se intampla in firma si sa le informez pe fete. Desigur rolul meu de translator ramanea in picioare desi chiar si Cristina se cam oftica un pic cand fetele ma chemau pe mine sa traduc in loc sa o cheme pe ea cu certificat de traducator la activ.

Despre plecarea mea din firma totul s-a facut de comun acord. Si eu voiam sa plec ca incepea facultatea si Fernando voia sa renunte la mine ca urmau sa restranga activitatea iar dupa recuperarea cat de cat a investitiei - din cate am inteles - firma s-a desfiintat.

Gata ai scapat, ti-am povestit aproape tot si te felicit ca m-ai urmarit pana la sfarsit, siropel:).