farmec

Erau placute diminetile de ceata, albe si tacute ca niste fantome adormite...Ieseam din castelul meu cu pereti negriciosi si aspri dar cald si primitor inauntru si trageam mereu usa dupa mine pentru a nu o infuria pe batranica de la parter mereu cu ochii atintiti la vizor sau la fereastra. Aproape ca nici pasii nu mi-i auzeam pe aleea nesfarsita, parea ca pluteam intr-un nor care ma imbratisa din toate partile. Lumea mea devenea in sfarsiti lumea celorlalti oameni rataciti si ei in vis fara scopuri si motive desi plecasera de acasa cu o destinatie precisa.

Iar in serile incetosate de decembrie cand ma intorceam acasa siluetele copacilor desenau in lumini palide si blande o padure fermecata. Ai fi zis ca de-acolo, din intunericul invaluit in perdele fumurii, vor aparea din clipa in clipa herghelii de unicorni inaripati. Si atunci as fi sarit pe spatele unuia din ei si-as fi zburat imbratisandu-i coama, inchizand ochii si lipindu-mi obrazul de gatul lui alb si cald... Dar nu, n-au aparut...Poate inca sa adapau cu apa fermecata a lacului de clestar din regatul elfilor.