vineri, iunie 30, 2006
Pe la inceputul clasei a XII-a nu stiam deloc ce aveam sa fac dupa terminarea liceului. Nu as fi vrut sa fac facultate, nu as fi vrut sa plec din orasul meu, m-as fi multumit cu un colegiu economic de 3 ani dupa care as fi dus o viata fericita si fara griji in casa parintilor mei la adapostul unui servici de mantuiala cu un salariu de vreo 3-4 milioane. Colegii mei erau cu totii entuziasmati si nu stiau ce facultati sa-si mai aleaga si unde sa-si incerce norocul sau stiinta. Eu ma simteam complet nepregatita desi la mate facusem cateva ore de pregatire pentru bac cu un profesor prea putin cunoscut in oras . La bac m-am ofticat putin cand un "retardat" a copiat tot dupa mine si a luat 8, 20 iar eu doar 7,30 dar mi s-a parut inutil sa fac contestatie pentru un punct acolo. Si uite ca tocmai media destul de mica (8,10) care nu mi-a permis sa intru la Colegiul din Buzau m-a facut sa-mi incerc norocul la ASE. Sigur si vecina mea Alina a avut meritul ei laudand in toate felurile Relatiile Internationale si ademenindu-ma cu orele de spaniola, italiana si geografie mondiala care se fac acolo...tot ce imi placea mie...La fara taxa nu m-a dus mintea sa intru desi la spaniola si geografie am facut aproape perfect ... la mate doar doua din cele 5 subiecte am reusit sa le rezolv.
Si asa am aterizat in Bucuresti, intr-un 226 aglomerat care ma ducea in fiecare zi din 13 septembrie pana in Romana. La inceput eram terorizata de aglomeratia din jur, de numeroasele autobuze cu numere diverse care se perindau prin statii si de ideea de a merge cu trenul. Eu care in viata mea nu urcasem intr-un autobuz sau intr-un tren de una singura ma simteam pierduta, mica si nestiutoare (si ca dovada a ingenuitatii mele dupa numai cateva lui mi-au si furat portofelul cu toate actele si banii). Garsoniera Valentinei nu arata prea grozav iar patul in care dormeam amandoua era cam stramt. Tare constiincioasa mai era Valentina si tare bataioasa si cu cat ea citea mai mult si voia sa stie si sa invete de toate si sa se implice in proiecte cu atat eu ma lasam pe tanjala.Nu aveam televizor, nici jaluzele, covorul era vai de el, baia la fel, apa calda din an in paste si pe deasupra ca sa facem economie stateam numai la lumina veiozei.:)
Pentru conditiile in care traiam banii pe chirie mi se pareau cam aruncati si asa in anul urmator m-am mutat la rude in Militari. Aici m-am simtit ca acasa, aveam absolut toate conditiile si mai eram si incurajata, cum acasa nu mi s-a intampla niciodata. Singura problema o aveam tot cu autobuzele in care dimineata nu ma puteam urca ca erau intesate de lume.
Sigur ca nu puteam sta la nesfarsit la rude oricat de bine m-as fi simtit iar in anul 3 m-am dus in camin in Vitan, camin destul de prost vazut dar unde se putea trai in coditii cat de cat decente . Sigur dezavantajele nu le poti ignora: 4 persoane intr-o camaruta stramta plus altele indezirabile care-si faceau aparitia la ore nepotrivite, fara bucatarie, cu o baie comuna infecta, cu un peisaj de cosmar daca priveai pe fereastra, cu muncitorii jegosi si tiganii pe care ii intalneai la tot pasu, riscand tot timpul sa se ia de tine, si apoi noroiul in care te afundai in zilele ploiase sau in cele de iarna calduta...In anul urmator am vrut sa scap de vagauna aia si m-am refugiat intr-un camin asemanator dar undeva la Avrig, in spatele blocurilor. Cu exceptia patului meu care scartaia tot timpul si a apei calde care mai lipsea cateodata am dus-o bine in Mecanica Fina si colegele de camera au fost de bun simt si tare vorbarete. As fi mai stat acolo daca nu as fi terminat facultatea.
Daca la inceput as fi vrut sa raman in Buzau for ever, dupa terminarea facultatii nici n-am vrut sa mai aud de oraselu asta atat de monoton si trist, cu strazile lui aproape pustii si lumea lui indolenta. Imi place furnicarul asta de Bucuresti, imi plac autobuzele mereu pline si oamenii activi , imi plac parcurile si infinitatea de optiuni pe care le ai pentru a petrece timpul liber.
Eram in Buzau, imi cautam de lucru in Bucuresti si imi venea greu sa ma prezint la interviuri. Trebuia neaparat sa-mi caut gazda si oferta mi-a picat din cer la momentul potrivit. Cand am venit sa vad camera m-am speriat de blocul cenusiu si vechi in care statea babuta, de starea deplorabila a usii de la intare si mai apoi a bucatarii si a holurilor sub orice critica la care se adauga si latratul necontenit al cainelui. O casa de cosmar cu ferestre lunguiete si inalte, cu lucruri vechi si multe ingramadite peste tot, peretii nevaruiti si murdariti de vreme, undeva intr-un colt intunecat o camera in permanenta reparatie dupa ce ploaia se scursese pe pereti. M-am mai calmat cand am vazut cada si camera mea cu biblioteca, covorul frumusel dar tot vechi si un birou nou cu scaun rotitor cum imi place mie. Am zis sa accept sa stau acolo o perioda in ciuda repulsiei si a senzatie ca niciodata nu voi reusi sa traiesc in asa conditii si cu un caine care latra si lasa par...bleah... Ma gandeam ca o sa stau doar pana imi gasesc job si pana o sa-mi gasesc altceva mai bun si la un pret cat de cat . Job mi-am gasit repede dar chirie in alta parte n-am mai cautat pentru ca m-am obisnuit cu locul si cu babuta, femeie culta la viata ei. De curand mi-a zis ca nici o fata nu a stat la ea asa de mult ca mine - 8 luni si probabil o sa mai stau pana la anu`-si poate ca nici una nu ar mai rezista in asemenea conditii. Insa eu, care traiesc putin in alta lume, nu prea fac caz de ce se intampla in jurul meu cu adevarat si as putea trai oriunde mai putin la tigani, in frig si fara apa.
joi, iunie 29, 2006
Carlo Ferrari
Off, ia uite cum stau ciorchine si ce i-as mai manca bine copti cu sare, ulei si otet. Yam -yam!!!!Tare pofticioasa mai sunt cand vine vorba de mancare.
link
Aseara am vazut la tv o editie speciala cu Tariceanu dupa respingerea motiunii de cenzura (faimoasa motiune de care stie toata lumea ca doar de asta avem presa). Avea parul incaruntit de tot ca aproape m-am mirat cum au putut grijile si Basescu sa-i scoata atatia peri albi in cei 2 ani de guvernare. Intrebarile i le punea un anume Turturica care clipea foarte des si era foarte prins de ce zicea crezand ca prin fiecare intrebare pusa il va da gata pe Tariceanu. Si totusi Tariceanu raspundea impecabil, clar, foarte sigur pe el cum face de fiecare data presarand pe ici pe colo cate un " sa va spun ceva...", " sa va explic","in primul rand" si sorbind din cand in cand din paharul cu apa pus la dispozitie. Nu se balbaia, nu ezita, era foarte atent la ce i se spunea si facea dovada unei cunoasteri exacte a ceea ce trebuie facut si explica de ce in momentul de fata nu traim bine cum ni s-a promis. Il auzeam cum vorbea si-mi aduceam aminte de tata care vorbea pe acelasi ton, avea atat rabdare cand explica si le stia pe toate. Imi raspundea la toate intrebarile si poate de asta eu am raspunsuri prea putine. Ma bazam ca el va fi mereu acolo sa-mi raspunda la ce ma framanta.
Personal mi se pare ca Tariceanu este cel mai bun prim-ministru de dupa revolutie, la fel cum si Basescu e cel mai bun presedinte cu toate episoadele de telenovela pe care le-a filmat:D. Imi place popularitatea lui Basescu, faptul ca scaunul de presedinte nu i-a schimbat felul de a fi, de a se purta cu oamenii simpli. Daca joaca teatru ca sa atraga masele (asa cum sustin inflacarati analistii politici ) o face excelent desi mie imi pare ca se poarta firesc, natural. Nu-mi place disputa Basescu -Tariceanu insa mi se par utile criticile la adresa guvernui. E bine ca ei sa fie mereu sub presiune si sa incerce sa rezolve din ce in ce mai multe lucruri si din ce in ce mai bine.M-am saturat de bunicuta care tacea in permaneta si de bombonelul infumurat si plin de el.
De la politica sa trecem la Miss Italia nel Mondo care a fost aseara pe Rai Uno. Prezentatorul?! - ca de obicei Carlo Conti , preferatul meu si cred al tuturor italienilor, un fel de Maruta al nostru dar putin mai in varsta si mai serios.Au participat si doua romance care n-au ajuns in primele 10 desi mi s-au parut dragute.Dar sigur ca multe din eliminate mi s-au parut dragute si multe din cele care au intrat in runda finala mi s-au parut uratele. Oare sa nu stiu sa apreciez frumusetes?! In fine, cand sa vad si eu cine a castigat am adormit:(( ...mai era putin, foarte putin ...si uite cum m-am trezit dimineata fara sa fi vazut ce s-a intamplat. Oricum au fost niste faze simpatice cu fetele astea .M-am distrat copios cand au fost puse se arate ce stiu: unele cantau oribil, altele abia se miscau la dans, la recitat stalceau cuvintele si erau foarte convinse ca au facut totul bine. De fapt nu stangacia lor m-a distrat ci zambetele pe sub mustati ale publicului, fata hazlie e prezentatorului cand reprezentarea fetelor cam scartaia. De mult nu ma mai uitasem pe italieni si mi-a facut placere sa mai revad niste fete cunoscute de a caror emisiuni eram dependenta la un moment dat.
site dragutz
Esao Andrews nu ma impresioneaza deloc prin picturi si ilustratii dar imi place site-ul foarte mult. Vezi aici.
vicii
Dragul meu, ma tot gandeam...eu nu am nici un viciu: de fumat nu fumez, cafea nu beau, bautura alcoolica nici atat, droguri nu consum, in discoteci si baruri nu ies , obsedata de jocuri nu sunt, sexul nu ma intereseaza, bijuteriile si toalele de firma nu ma atrag, microbista nu sunt, cu muzica si filmele cochetez prea putin. Nu exista nici un lucru de care sa zic ca nu pot sa stau fara(persoane pot exista). Se intampla doar sa nu ma pot stapani sa nu-mi iau o inghetata cand trec pe langa un frigider cu umbreluta sau sa nu-mi iau o shaorma cand mi se infatiseaza dolofana si apetisanta. Si cerceii ieftini imi plac dar deseori doar ma uit la ei si trec mai departe pentru ca deja am prea multi si n-am timp sa-i port .
miercuri, iunie 28, 2006
Azi parca nici nu indraznesc sa-ti scriu ceva de dragul florilor.Uneori cuvintele imi par de prisos...N-as putea spune nimic care sa-si merite locul langa atatea imagini frumoase create de oameni deosebiti. E foarte usor sa stai cu mouseul in mana si sa "clicaesti" de zor cum fac eu toata ziua dar atat de greu sa realizezi ceva cu propria minte si propriile maini. Eu am incercat dar, desi imi doresc mult sa fac si eu ceva bun, nu am suficienta rabdare si las mereu lucrurile neterminate sau se mai intampla sa stric la sfarsit ceva inceput bine si care promitea . Sunt mediocra si oricat as nega si oricat as incerca sa ma ridic tot mediocra raman...Geniile se nasc cu o sclipire pe care eu nu am primit-o de la ingerasi... Simt doar ca memoria nu ma ajuta decat la retraierea amintirilor din copilarie. Dincolo de ele fac conexiuni prea putine si prea incete.
marţi, iunie 27, 2006
Cute Overload
Dintre toate animalutele astea frumusele, mititele, dragutele pe iepurasul asta l-as pupaci cel mai tare. Uite cum sta el asa cu labutele ridicate si cu ochisorii mirati..mamai, mamai, mamai :) Imagineaza-ti ca dupa o luna jumate am reusit sa sa termin Madam Bovary...cat m-am mai chinuit la ea. Cineva mi-a spus candva ca eu saman cu Madam Bovary si am vrut sa ma conving, ca altfel nu ma agatam de ea. Prima parte a fost plictisitoarea, partea de mijloc captivanta iar sfarsitul previzibil. La inceput nu gaseam nici o asemanare...eu n-am educatie aleasa, nu stiu sa cant la pian, de cand ma stiu nu mi-a placut sa citesc, nu m-as casatori si n-as face copii (as vrea sa fiu mereu tanara si fara griji), nu-mi place luxul si nici lucrurile fine, mandria la mine tinde spre zero, si oricat de greu mi-ar fi nu m-as sinucide (doar m-as gandi ce-ar fi daca...:P) ... Mai apoi au inceput sa apara si asemanari - cautarea fericirii prin dragostea tocmai acolo unde n-o voi gasi niciodata...Acum nu stiu, poate erau asemanari cu toate femeile care se plictisesc repede de fericire si cauta nod in papura, isi fac singure viata grea inventand un trai fericita dincolo de prezent, femei care tanjesc dupa lucruri care nu merita si nu stiu se aprecieze persoanele care le sunt mereu alaturi si carora chiar le pasa. Ei da si de data asta am plans ca o fantana arteziana atunci cand s-a dus la Rodolphe sa-i ceara bani si cand era in agonie. Flaubert a descris destul de bine zbuciumul ei interior de care si eu am fost cuprinsa uneori sau poate ca si eu ca si ea l-am inventat ca sa par un personaj din romanele citite.
Draga siropel sa-ti povestesc ceva hazliu. Canibalii (care pot fi intalniti si astazi in unele triburi uitate undeva intr-un colt de lume) considera carnea de om alb o adevarata delicatesa. Unii o considera cam tare si greu de digerat in timp ce altii sustin ca bine rumenita la foc are gust de banana coapta :)). Nu isi fac probleme de genul moralitatii comportamentului lor. Li se pare firesc sa manance carnea semenilor cum mananca carnea animalelor de orice fel . Si apoi odata ce au omorat un dusman ce rost are sa-l lase sa se strice cand ar putea sa traga o masa pe cinste cu sange in loc de vin si o fripturica buna. Si nu le pasa daca atunci cand vor muri vor fi si ei mancati la randul lor ....In unele familii cu multi copii cand hrana e chiar o problema batranii se sacrifica si se lasa mancati spre binele celor dragi. :)
luni, iunie 26, 2006
ce mica e lumea!
Nici n-am plecat bine cu portretul dupa mine ca un tip care mergea cam la un metru in lateral a inceput sa-mi spuna ce frumos zambesti, ce draguta esti, de ce esti asa fericita?...Am incercat sa-l ignor cum fac de fiecare data cand cineva se ia de mine dar era asa de hazliu cu insistenta lui incat i-am raspuns ca unui prieten...zambesc pentru ca mi-am facut portret:). Si nu mi-l arati si mie? Unde mergi?...Asa ne-am asezat pe o banca, i-am aratat portretul si s-a prezentat Alex iar in momentul in care i-am zis ca sunt Simona m-a intrebat daca fac ASE-ul. I-am raspuns ca am terminat anul trecut...Stii de ce te-am intrebat, mi-a spus el, pentru ca acum doi ani cand ne-am intalnit la Unirii mi-ai spus ca esti la ASE. Nu-mi aduceam aminte de el si totusi cand a inceput sa-mi dea detalii mi-am amintit de ziua aia de vara cand am vrut sa ma conving ca nici un autobuz nu merge direct de la Romana la Unirii. Autobuzul a mers inca o statie spre Tineretului si a trebuit sa ma intorc pe jos. Atunci la fel de insistent a intrat in vorba cu mine si chiar m-a insotit pana la Unirii povestindu-mi vrute si nevrute, lucruri uitate cu desavarsire. Vag imi amintesc ca mi-a cerut numarul de telefon si n-am vrut sa i-l dau...deja fusese mult ca acceptase se ma insoteasca si sa vorbim timp de vreo 10 minute. Desigur trasaturile fetei nu le-am retinut deloc dar el pe ale mele se pare ca da. Foarta multa lume ma recunoaste, chiar si cei care ma stiu din poze sau m-au vazut o singura data. In schimb eu uit ...daca nici pe Zoso tuns nu l-am recunoscut ce sa mai zic de altii :). Ciudat totusi ca in Bucurestiul asta de 2 milioane de locuitori de doua ori in 2 ani sa ma intalnesc in acelasi mod cu aceeasi persoana. El sustinea si atunci ca ma stia de undeva si acum la fel de convins e ca in afara de astea doua intalniri noi ne-am mai intalnit si inainte :D.
Coincidente...
Coincidenta si atunci cu Mishu, chiar iesisem de la net de unde ii scrisesem un mesaj cand m-am intalnit in statie cu el...Sigur daca nu ma tragea de mana nu-l recunosteam nici pe el...mereu cu capul in nori nu mai vad ce se petrece in jurul meu...Si mereu mi se intampla sa vreau sa scriu ceva pe blog sau pe forum si exact cu putin inainte sa gaseste cineva care se gandeste la acelasi lucru si scrie.
...Oricum tipul e de treaba si extrem de vesel si optimist, se vede pe fata lui si cred ca asta e si motivul pentru care am acceptat si acum si atunci sa vorbim. Mai rar intalnesti asa oameni.
Coincidente...
Coincidenta si atunci cu Mishu, chiar iesisem de la net de unde ii scrisesem un mesaj cand m-am intalnit in statie cu el...Sigur daca nu ma tragea de mana nu-l recunosteam nici pe el...mereu cu capul in nori nu mai vad ce se petrece in jurul meu...Si mereu mi se intampla sa vreau sa scriu ceva pe blog sau pe forum si exact cu putin inainte sa gaseste cineva care se gandeste la acelasi lucru si scrie.
...Oricum tipul e de treaba si extrem de vesel si optimist, se vede pe fata lui si cred ca asta e si motivul pentru care am acceptat si acum si atunci sa vorbim. Mai rar intalnesti asa oameni.
Ieri am avut mai mult spor la treaba si mi-am facut niste spaghete cu sos delicioase dupa reteta
Vulpii Bucatar si am incercat si niste oua in apa dar nu mi s-au parut asa grozave cum le laudau gazda si colegul meu de birou. Ar fi fost frumos daca ai fi putut sa vii si tu sa gusti din ele si sa-mi spui cum ti se par.
Dupa masa trebuia sa ies cu un prieten la plimbare in IOR dar din pacate nu se simtea prea bine si am amanat. Asa ca tot singurica am pornit la drum si am poposit in Cismigiu cu gandul sa ma asez pe o banca si sa citesc dar acolo ajunsa n-am rezistat sa nu savurez o inghetata :) iar cand l-am vazut pe pictorul meu am uitat de carte si m-am dus atrasa ca un magnet sa-mi faca un portret. De mult il stiu pe baiatul asta blondut si cu ochii albastri si senini care face niste portrete superbe la doar 10 ron (nu zic 100 000, vreau sa ma dezvat). Deseori m-am oprit sa vad cum deseneaza dar fiind foarte aglomerat de fiecare data, nu mi s-a parut momentul potrivit. De data asta nu era nimeni si statea singurel pe banca ... Cand i-am zis ca vreau sa-mi faca un potret i s-a luminat chipul de un zambet larg...a vorbit cu mine, i-am spus ca de mult il stiu, si-mi place mult cum deseneaza si mereu mi-am dorit sa-mi faca un portret el, nu altcineva. Cand eu zambeam zambea si el si invers...iar cand era foarte concentrat si eu eram foarte serioasa.
Am iesit tare trista si suparata desi eram foarte fericita ca in sfarsit un alt vis al meu devenea realitate. Spune si tu acum ...nu-i asa ca sunt ca si in realitate? Celor care ne viziteaza eu zic sa le recomandam calduros sa-si faca si ei intr-un weekend un portret in Cismigiu la pictorul nostru ca se merita.
Dragul meu am revenit! Sambata m-am sculat tarziu si n-am avut chef sa mai ies din casa desi imi programasem de cu seara o mica plimbare la piata. Neducandu-ma la piata n-am avut din ce sa fac mancare si am facut un fel de greva foamei...dar n-am simtit pentru ca am fost foarte ocupata: am citit si am desenat. Si hai sa-ti arat ce desene am mai facut ( in ritmult asta n-o sa mai ajung niciodata sa desenez asa cum imi doresc, cred ca pana la urma o sa caut pe cineva sa-mi dea meditatii regulate).
Si pentru ca tot mi-am fotografiat desenele (offf nu stiu cand o sa reusesc sa-mi iau si eu un amarat de scaner) am zis sa-mi fotografiez si cerceii si sa-mi completez colectia
Luni iarasi, un nou inceput de saptamana...Venita din weekend am o multime de lucruri de povestit si nici nu stiu cu ce sa incep mai intai. As vrea sa schimb un pic modul de adresare, as vrea sa-mi personific blogul si sa-i povestesc lui tot ce-mi trece prin minte, sigura fiind ca niciodata nu se va plictisi de sporovaielile mele, nici de neumaratele greseli de scriere si de exprimare...Asa ca...
Dragul meu blog,
Imi pare bine ca te regasesc dupa doua zile de absenta. Incepand de azi n-o sa mai fii doar suport de vise ci o sa sa participi activ la ele.Dupa cum vezi te avansez la rangul de prieten, un lucru extrem de rar la mine. N-as vrea sa avem secrete unul fata de altul asa cum nici pana acum nu prea am avut. De cand te am pe tine am primit mesaje gen m-am inselat amarnic, te credeam o femeie puternica si independenta, ar trebui sa mai si minti uneori, e foarte periculos sa ne expunem ranile si gandurile in public.Oricum eu nu cred ca publicului astuia ii pasa vreaun pic de mine, de ce cred, de ce simt , toti vin, se uita si pleaca si foarte rar mai lasa cate un comentariu...Si stii ca nu-mi pare rau sa stiu ca din cand in cand cineva vrea sa fie dragut cu noi si sa ne faca sa credem ca le pasa.
Dragul meu blog,
Imi pare bine ca te regasesc dupa doua zile de absenta. Incepand de azi n-o sa mai fii doar suport de vise ci o sa sa participi activ la ele.Dupa cum vezi te avansez la rangul de prieten, un lucru extrem de rar la mine. N-as vrea sa avem secrete unul fata de altul asa cum nici pana acum nu prea am avut. De cand te am pe tine am primit mesaje gen m-am inselat amarnic, te credeam o femeie puternica si independenta, ar trebui sa mai si minti uneori, e foarte periculos sa ne expunem ranile si gandurile in public.Oricum eu nu cred ca publicului astuia ii pasa vreaun pic de mine, de ce cred, de ce simt , toti vin, se uita si pleaca si foarte rar mai lasa cate un comentariu...Si stii ca nu-mi pare rau sa stiu ca din cand in cand cineva vrea sa fie dragut cu noi si sa ne faca sa credem ca le pasa.
Oricum ar fi noi doi o sa fim mereu impreuna si o sa ne pese unul de altul, nu-i asa? si n-o sa ne mai simtim singuri si abandonati.:). Stai cumintel aici ca revin curand sa-ti povestesc ce am facut zilele astea.
vineri, iunie 23, 2006
:) Azi dimineata la 5:30 m-am trezit intr-un ciripit de pasarele asurzitor. Se luasera la certa asa cu noaptea in cap si tocmai la fereastra mea...A trebuit sa ma scol si s-o inchid ca nu se mai putea dormi de atata galagie :P...Dar mai bine totusi ca m-au trezit ca visam o chestie naspa si plangeam in somn cu lacrimi de crocodil.
joi, iunie 22, 2006
E pentru prima data cand stau in Bucuresti in lunile astea de caldura torida...
Stop, stop!!!! Acum am vazut ca voiam sa abordez aceeasi tema ca si Mariko. :) Da, acum am vazut, ca eu fac mai multe in acelasi timp...cu un ochi ma uit la ce scriu cu altul mai vizitez si alte bloguri si oricand pot sa ma opresc din scris si sa rezolv ceva urgent la munca. De-asta nici nu fac nimic bine. Ei bun, si acum? Ce daca a scris si Mariko oricum voiam sa povestesc cam ce-mi place mie vara asta.
*Imi place dimineata cand ies din bloc si e numai bine de cald si toata aleea miroase a tei proaspat (seara parfumul de tei amestecat cu caldura inabusitoare e prea puternic iar mie ceaiul nu-mi place ca ma face sa ma simt bolnava).
*Imi place ziua ca stau la umbra la birou cu aer conditionat si apa rece langa mine.
*Imi place inghetata la nebunie si cola cu ghiata pe caldura de foc
*Imi place rochita mea albastra pe care o port in casa
*Imi plac adierile de vant care se fac simtite uneori, curentul care se face in autobuz de la geamurile deschise, umbra copacilor si ploia torentiala dupa o zi caniculara
*Imi plac oamenii care asteapta in statie imbracati toti in culori deschise si mai ales in alb...ca si cum marea ar fi aproape
*Imi place fantana din piata Unirii si picaturile racoritoare care-mi poposesc pe obraji cand ma apropii
*Imi place seara cand privesc pe fereastra camerei mele verdele negru al copacilor tacuti, cand simt briza dulce a noptii si cantecelul unui greiere ascuns in iarba...
*Imi place sa ma intorc acasa pe inserat si sa gasesc in fata blocului copii care se joaca si cate o mama care striga de la balcon" La masa!" iar ei nu vor sa-si lase jocul de vacanta si sa urce...asa cum faceam si eu.
*Si-mi plac batraneii care stau in parc la taclale pana seara tarziu...
Stop, stop!!!! Acum am vazut ca voiam sa abordez aceeasi tema ca si Mariko. :) Da, acum am vazut, ca eu fac mai multe in acelasi timp...cu un ochi ma uit la ce scriu cu altul mai vizitez si alte bloguri si oricand pot sa ma opresc din scris si sa rezolv ceva urgent la munca. De-asta nici nu fac nimic bine. Ei bun, si acum? Ce daca a scris si Mariko oricum voiam sa povestesc cam ce-mi place mie vara asta.
*Imi place dimineata cand ies din bloc si e numai bine de cald si toata aleea miroase a tei proaspat (seara parfumul de tei amestecat cu caldura inabusitoare e prea puternic iar mie ceaiul nu-mi place ca ma face sa ma simt bolnava).
*Imi place ziua ca stau la umbra la birou cu aer conditionat si apa rece langa mine.
*Imi place inghetata la nebunie si cola cu ghiata pe caldura de foc
*Imi place rochita mea albastra pe care o port in casa
*Imi plac adierile de vant care se fac simtite uneori, curentul care se face in autobuz de la geamurile deschise, umbra copacilor si ploia torentiala dupa o zi caniculara
*Imi plac oamenii care asteapta in statie imbracati toti in culori deschise si mai ales in alb...ca si cum marea ar fi aproape
*Imi place fantana din piata Unirii si picaturile racoritoare care-mi poposesc pe obraji cand ma apropii
*Imi place seara cand privesc pe fereastra camerei mele verdele negru al copacilor tacuti, cand simt briza dulce a noptii si cantecelul unui greiere ascuns in iarba...
*Imi place sa ma intorc acasa pe inserat si sa gasesc in fata blocului copii care se joaca si cate o mama care striga de la balcon" La masa!" iar ei nu vor sa-si lase jocul de vacanta si sa urce...asa cum faceam si eu.
*Si-mi plac batraneii care stau in parc la taclale pana seara tarziu...
miercuri, iunie 21, 2006
Simona de ziua ei nu mai are nimic de scris. Simona e doar fericita ca a primit flori albe si ca si-a inaugurat palariuta albastra pe care tot o lauda. Simona ar face un singur lucru, ar rasfoi la nesfarsit pagini de picturi, desene si ilustratii si ar vrea si ea sa poate desena ceva care sa placa....si ar mai vrea sa nu mai intalneasca persoane care au o parere proasta despre toti si despre toate si care se vad deasupra tuturor.
Desi Alex Noriega are desene mult mai reprezentative am ales sa-mi pun pe blog "Sleeping bunnies always work!"
marţi, iunie 20, 2006
Aya Kato
Sunt vrajita de stilul asta de a desena cu multa culoare si multe datalii care par aruncate la intamplare cand de fapt sunt asezate intr-o ordine perfecta...Abia m-am hotarat ce desene sa-mi aleg de aici
Despre cirese si bratari de aur...
Nu-mi plac ciresele mici, fara coada si cu gauri. Nimanui nu cred ca-i plac. Imi plac ciresele mari si negre, ca o inimioara insangerata de pasiune care-mi coloreaza limba. Chiar daca au viermisori nu-i o problema, oricum si viermisorii tot din ele mananca, deci tot o particica de cireasa sunt si ei...Cu toate astea le scot samburele inainte sa le mananc si pun viermisorul deoparte pe marginea farfurioarei alaturi de ceilalti. Saracutii atat de mici si scosi afara fara mila din cuibusorul lor unde aveau mancarica din belsug. Dar asta este legea "junglei", cel mai puternic invinge.:)
De aur nici nu vreau sa aud si parca sa mi se faca in ciuda primesc numai cadouri din astea. Imi vine sa arunc bratara pe care mi-a facut-o cadou mama cu atata incantare...sperand ca si eu voi fi in culmea fericirii cand imi voi pune ditamai brataroiu la mana. Desigur n-am putut sa-i spun direct cat de dezamagita am fost, doar i-am spus ca nu merit, ca n-am la ce sa o port, ca e periculos sa mergi pe strada cu o asa bratara la mana. Si iar a inceput cu morala...ca " ia-ti si tu un costum elegant sa mergi la serviciu, aranjeaza-te si tu, da-te si tu cu un ruj, ca ai vazut fetele la varsta ta ce cochete mai sunt, si descurcarete si altele au si copii...Eu la varsta ta mama aveam responsabilitati, il aveam pe Dan..." si din acelasi ciclu " Fa-ti si tu o prietena, ca haide prieten nu mai zic, iesi si tu in oras, chiama si tu fetele la tine, mai da-le un telefon, nu mai fi asa inchistata ca n-o sa rezolvi nimic in viata, or sa te calce toti in picioare, fii mai comunicativa ca altfel nu poti sa te descurci si singura nu poti sa traiesti".Frumos cadou desigur numai ca eu nu stiu sa apreciez adevarata valoare a lucrurilor.
luni, iunie 19, 2006
Marjolein Bastin
Marjolein Bastin is one of the most distinguished natural illustrators. Has also achieved huge success in America with an array of books and stationery products (ranking: 2nd after Disney!).
Oare cum o fi sa simti ca ai prieteni? Ca mie si atunci cand am, mi se pare ca n-am. Ori nu stiu sa fac diferenta, ori sunt prea exigenta si am o idee gresita despre cum ar trebui sa fie un prieten.
Ieri am fost acasa la o "prietena" pe care n-o mai vazusem de vreo 7 luni. Am cunoscut-o anul trecut cand faceam scoala de soferi. Mi s-a parut o scumpa la inceput, o fire deschisa, un copil de 17-18 ani care voia sa invete sa conduca. Treptat am aflat mai multe despre ea si am ramas aproape socata cand mi-a spus ca era cu 2 ani mai mare ca mine, ca era divortata si recasatorita in Japonia, si avea casa ei in Buzau. :) Sigur asta nu schimba cu nimic faptul ca-mi era si imi este draga asa cum e, cu firea ei generoasa, comunicativa si mereu vesela...dar si limbajul destul de piperat. Exact opusul meu...
Ieri am fost acasa la o "prietena" pe care n-o mai vazusem de vreo 7 luni. Am cunoscut-o anul trecut cand faceam scoala de soferi. Mi s-a parut o scumpa la inceput, o fire deschisa, un copil de 17-18 ani care voia sa invete sa conduca. Treptat am aflat mai multe despre ea si am ramas aproape socata cand mi-a spus ca era cu 2 ani mai mare ca mine, ca era divortata si recasatorita in Japonia, si avea casa ei in Buzau. :) Sigur asta nu schimba cu nimic faptul ca-mi era si imi este draga asa cum e, cu firea ei generoasa, comunicativa si mereu vesela...dar si limbajul destul de piperat. Exact opusul meu...
Am gasit-o neschimbata si ea pe mine la fel de tacuta si cuminte. Ca si cum toate lunile astea n-ar fi trecut, ne regaseam pe aceleasi strazi asfaltate ce emanau cladura prin toti "porii".
Acasa la ea mai era o prietena pe care tot anul trecut mi-o prezentase si mancasem la Ioana o inghetata impreuna. De gasca si ea dar cu un limbaj mult prea picant pe care firea mea rezervata il tolereaza cu greu. Multora le vine greu sa vorbeasca in felul asta in prezenta mea si daca nu se opresc cel putin isi cer scuze glumind si argumentand ca si ele erau la fel mai de mult doar ca anturajul le-a mai schimbat. Ma compatimesc oarecum " daca ai fi stat mai mult cu noi sau daca ai fi avut si tu pe cineva ai fi vorbit si tu la fel".
Am mancat shaorma de la Toledo si am ascultat povestile lor despre baieti, petrecerea de azi noapte, amintiri din Japonia si nu pot sa spun ca mi-a parut rau sa fi vazut viata si prin alti ochi decat ai mei...Si totusi n-as vrea sa duc o asemenea viata, prefer cuibul meu linistit, prefer singuratatea in care sa pot visa cum am facut-o mereu.
M-am simtit stinghera cand un prieten de-al lor care le insotise si la petrecere a venit la ele. Manelistul tipic care nu stie sa vorbeasca altceva decat de petreceri si femei...asta e prima impresie...Deja cuvintele piperate au disparut si s-a inceput o conversatie normala pe care multi o numesc barfa despre persoane pe care nu le cunosteam dar ei le stiau prea bine. M-am ridicat sa plec si au sarit pe mine ca sa nu plec (nu stiu sa fi mai dorit cineva sa mai stau si sa-l plictisesc cu tacerea mea). Manelistul, la fel de generos ca si ele, desi nu ma cunostea decat de 20 de minute, s-a oferit sa ma duca acasa cu masina. Desigur in masina si-a dat manelele la maxim si m-a intrebat stii melodia asta, iti place? Ca si cum eu as avea fata de manelista :))Se baza desigur pe faptul ca cine se aseamana se aduna si mai ales ca fetele ma prezentasera cu prietena noastra....prietena...hm...prietena...Cand am coborat in fata blocului la mine mi-a spus la revedere certa...probabilitate infim de mica... :) Ca sa vezi cum isi face omul prieteni generosi fara sa-i recunoasca.
duminică, iunie 18, 2006
vineri, iunie 16, 2006
Paradis
In iarna, cand am trimis colegilor mei din Italia pozele cu marea inghetata au concluzionat cu totii ca Romania trebuie sa fie o tara frumoasa care merita vizitata. Si totusi daca Dinu Lazar nu si-ar fi folosit bagheta magica niciunul din colturile astea de paradis nu ar fi aratat asa .
Miercuri va fi o zi grea. Va trebui sa ma imbrac frumos si sa ma pregatesc pentru a fi centrul atentiei, si nu pentru ca as avea ceva de zis (ar fi fost de mirare) sau ceva interesant de prezentat, ci doar pentru ca va trebui sa-mi servesc colegii cu prajituri. Pentru prima data in cei 24 de ani pe care o sa-i implinesc voi fi centrul atentiei ... Cat am zis ? 24? Hm, ciudat, cred ca ceva nu e bine... Asta ar insemna ca pana acum am avut 23? Si totusi numarul asta nu-l recunosc desi de multe ori l-am avut pe buze in acest an. Nu-mi aduc aminte cand sa fi implinit 23 de ani...si nici 22....si parca niciodata n-am avut 20... Cred ca am fost indusa in eroare, numai 18 ani imi amintesc sa fi implinit anul trecut cand am primit o rochita de vara si un lantisor de la mama. E clar...cineva face misto...ori mi-a furat anii ori pur si simplu m-a pacalit ca as fi mai mare decat sunt si eu am luat-o de buna.
In fine, indiferent de varsta, e ziua mea si n-am cum sa scap de pupacit, de la multi ani si nici de invitatul colegilor la prajituri care mi se pare partea cea mai grea din toata povestea asta. N-am ce sa fac , a venit si "examenul "asta dar o sa treaca repede....din fericire :D. Trebuie sa-mi fac curaj ...si oricum se putea si mai rau...Ce-ar fi fost sa am un tort in fata cu lumanarele aprinse in care sa suflu si toata lumea din jur sa-mi cante la multi ani ...Cu siguranta as incepe sa plang si as fugi ingrozita la baie cum faceam si atunci cand i se canta la multi ani fratelui meu. De fapt atunci ma inchideam in camera si plangeam pana se gandea mama sa vina sa ma consoleze...Mi se pareau toti niste monstri cu ochii atintiti asupra mea, cantand o oda a mortii:D (fascinant, ce sa zic!).
Sunt terorizata de idee de a fi centrul atentiei si desi indiferenta e grea o prefer de mii de ori.
joi, iunie 15, 2006
Pana acum doua saptamani nici un chip de chinezoaica nu mi s-a intiparit in minte . Toate mi se pareau la fel cu ochisorii lor mici care par sa zambeasca mereu. Dar uite ca in sfarsit am intalnit doua chinezoaice deosebite pe care n-am putut sa le uit. Una mititica si frumusica foc...parea un inger si stalcea asa frumos romana de-mi venea sa mor de drag. M-a convins pe loc cu zambetul ei bland si vesel sa-mi iau o pereche de adidasi. Cealalta era inalta, subtirica, cu parul blond-roscat si foarte eleganta pentru o vanzatoare de pantofi.Modul cum vorbea, gesturile, privirea raspandeau in jur liniste si calm...un colt de liniste intr-o mare agitata.
Inchid ochii si zambesc asa cum imi zambeste Li cand ma vede si cand ma saluta inclinand usor capul. Li vinde prosoape de multi ani in Europa, si-a adus aici toata familia...E prezenta mereu la datorie cu prosoapele atarnate pe sus si ingramadite pe taraba, in fiecare zi de dimineata pana dupamiaza, pe soare, ploaie si vant. Ce viata sa fie asta, departe de tara ta, de prieteni, nestiind daca te vei mai intoarce vreodata, incercand sa supravietuiesti si sa te obisnuiesti cu o cultura mult diferita de a ta?!
miercuri, iunie 14, 2006
O multime de canute, castronele si farfuriute taranesti se ingramadeau sambata in Obor. Ma uitam incantata la ele si ma vedeam la tara, in curte, la masa, cu castronelul in fata, sorbind cu pofta laptele de capra abia muls si nefiert in care aruncam bucatele de covrigi calzi luati de la brutar, de pe ulita vecina. Pareau niste corabii naufragiate intr-o mare de lapte pe care le salvam si le duceam la adapost cu lingurita. Aproape ca am uitat gustul si tare as vrea sa se intoarca timpul inapoi sa mai pot trai o data clipele alea...Sa fiu iar copil, sa fiu cu adevarat, si sa nu-mi pese de nimic, doar de jocul meu cu papusile si nimeni sa nu-mi pretinda sa fiu matura, sa-mi asum responsabilitati sau sa rezolv probleme.
Ca orice copil imi placeau mult jucariile si eram innebunita dupa reclamele de pe italieni, mai mult decat dupa desene. Mi-as fi dorit si eu o Tanya Dancing, o Barbie cu ponei si trasura, sau casa cu piscina si desigur un partener pentru Barbie,... un Cicciobello "la pipi davvero fara", o Sbrodolina, si cate nu mai erau. Imi spuneam mereu ca atunci cand voi fi pe banii mei o sa-mi umplu casa de papusi si o sa ma joc cu ele pana la adanci batraneti.
Am avut doar doua papusi in copilarie si le-am iubit mult... pe una mi-a adus-o mosu in clasa intai. Avea un chip bland, parul foarte lung prins in coada, o rochita de lana si cizmulite albe in picioare. O luam cu mine peste tot si aveam grija sa nu-i pierd cizmulitele. In schimb dupa numai un an i-am pierdut o mana la Tg-Mures si am plans o gramada dupa ea. Chiar si asa fara mana imi era draga si mi se parea mai frumoasa decat papusile verisoarelor mele. Spre deosebire de ale lor a mea isi putea indoi picioarele:).
Cealalta papusa tot de la mosu` am primit-o in clasa cincea si desi nu era mai frumoasa ca vechea mea papusa am inceput sa o indragesc la fel de mult. Am tinut-o sus in biblioteca pana anul trecut...Ii facusem o rochie de printesa si ii prinsesem in par flori de nunta...Da, ii schimbasem si ochii din caprui in albastrii ...oja mea albastra tinea loc de lentile de contact.
Cand ma jucam cu ele de cele mai multe ori le dadeam numele Corina. Aveam eu o slabiciune pentru numele asta urat (mi se parea sublim atunci) si imi imaginam ca aveau 20 de ani, erau studente la drept si terminau mereu anul cu nota 10...Asa cum ma visam eu...
Ce s-a intamplat cu ele? Prima ramasese fara ambele maini si o tunsesem scurt iar intr-o zi am uitat-o acasa la verisoarele mele. De atunci n-am mai luat-o de acolo...poate ca ajuns la gunoi in cele din urma. A doua zace cheala prin dulap...Pur si simplu parul i s-a stricat fara sa-l ating si cand am vrut s-o imbrac vara trecuta cu alta rochita mi-a ramas parul in mana. Ce sa-i fac asa cheala? nu pot sa o mai pun la expozitie...Si as fi vrut sa o am acolo pentru totdeauna.
Poate ca mi-ar trebui o alta papusa...Nu mi-o face nimeni cadou?:) Sigur acum am alte gusturi, Barbie nu ma mai incanta. As vrea o pausa mare, cu rochie din secolul XVIII -XIV, cu parul carliontat si paparioara pe cap...In Bucur Obor am vazut o frumusete doar la jumatate de milion...E de mult acolo, ma asteapta si imi sopteste mereu sa o iau acasa ca s-a saturat de vitrina, de privirile copiilor care ofteaza dupa ea si de colegele de etaj. :) Poate ca va fi a mea la inceputul lunii viitoare.
marţi, iunie 13, 2006
Vreau sa scriu despre lucruri frumoase...Mi-am indeplinit un vis, care zacuse mult timp in cutiuta mea de vise...Mi-am luat palaria si gentuta viselor mele albastre. N-as fi crezut ca le voi gasi vreodata dar uita ca atunci cand ma asteptam mai putin si cautam altceva mi-au aparut in cale. Le-am vazut, mi-au placut, ce ramanea de facut? Sa mi le iau acasa .
Abia astept sa ies la plimbare cu palariuta mea cea noua si sa intoarca lumea capul dupa mine "din ce secol a mai aparut si asta" ca desigur o sa ma imbarc si cu fustita mea albastra si lunga pana in pamant...Buuu dar tot trebuie sa mai astept un pic ca n-am sandalute :(( si tare greu imi gasesc ceva comod, sa-mi placa, sa nu fie nici prea joase nici prea inalte.
Ce ciudat ca pot niste accesorii sa ma faca fericita. De fapt nu cred ca lucrurile in sine ma fac fericita ci visele, senzatia de zbor pe care mi-o creaza palarioara, cerceii care-mi zangane in urechi, sandalutele ...desi as prefera sa alerg desculta...Toate strazile din Bucuresti sa se transforme in pajisti cu iarba moale, masinile in nori albi si pufosi trasi de unicorni inaripati, cladirile in palate de cristal ...Si toata lumea sa se imbrace in culori deschise, sa uite de negru, maro, albastru inchis si sa-si uite si pantofii acasa. :)
In statie la Mosilor o multime de gugustiuci isi dadusera intalnire la micul dejun. Prezenta oamenilor nu-i deranja deloc, isi vedeau linistiti de treaba lor ciugulind si plimband-se elegant de colo-colo.
In Tineretului si-au facut casa cateva rate salbatice iar acum au iesit cu puiutii mici pe lac. Se pare ca ghemotoacelor nu le-a trebuit mult sa invete sa pluteasca pe apa si sa inoate cu piciorusele lor minuscule...
Pestisorii la fel...isi fac loc printre fratiorii mai mari si aproape se bat pe frimiturile de chipsuri ce cad in ploaie de sus, de pe pod.
A plouat cu soare si a aparut curcubeul in fantana:)
Buna vreme de dormit. Acum cateva zile aveam insomnii iar acum as dormi in continuu...si as visa ciudatenii. Azi noapte de exemplu l-am visat pe Adita (Adrian Ilie) si pe Dana...Am visat ca imediat ce Dana nascuse o rapisera unii pe Milana (fata lor) si ei sufereau foarte mult si eu nu stiam ce sa fac sa ii ajut. Ma dusesem la ei sa aflu ce s-a intamplat de fapt si Dana incepuse sa-mi arate jucarioarele ei si sa-mi spuna ca le e asa de greu si ca uneori nici nu mai spera ca or s-o gaseasca...Eram foarte revoltata si nu intelegeam cum poate fi cineva asa de rau sa ia un copil abia nascut de la pieptul mamei. :) Visul ca de obicei n-are lagatura cu realitate, Milana trebuie sa aiba vreo 5 ani acum. luni, iunie 12, 2006
Cable Moppets
Suitable For Computer mouse cable and the keyboard cable.
Need not worry about the messy cabling.
With this, you are able to keep your cables neat and tidy.
Unique and special decoration as well.
Washable.
Just 8,99$
Filmul rusesc pe care l-am vazut aseara pe TVR2.
Este vorba de o tipa la vreo 35 de ani care obisnuia sa iasa cu diversi si deseori ii aducea acasa noaptea si si-o tragea cu ei cu lumina aprinsa si fara jaluzele. In blocul de vis-a vis statea un adolescent, copil orfan care ii tinea de urat unei batrane si de un an de zile o spiona pe femeia asta cu un binoclu- luneta…noaptea desigur, cand ei aveau treaba..hm. La un moment dat ea isi da seama ca este vazuta, ii arunca hainele partenerului si-l impinge intr-un colt sa se imbrace. Barbatul iese din casa cu gandul sa-l invete minte pe tanar, vine in fata blocului si il striga sa iasa ca daca nu iese e un las…Baiatul ezita dar in cele din urma foarte linistit (avea asa o figura de tantalau care nu stie ce face) iese in fata blocului, nu se apara, nu zice nimic si premeste cateva lovituri zdravene.
A doua zi cu ochiul vanat isi face treaba de laptar, intra in blocul femeii, lasa laptele, ea il surprinde si deschizand usa varsa sticla cu lapte. “Stiam ca tu trebuia sa fii”. El ii spune ca o iubeste iar ea il intreaba ce vrea? Vrea sa o sarute? Vrea sa o vada goala? Vrea sa faca dragoste cu ea? Raspunsul lui de fiecare data este nu, nimic si da sa plece dar se intoarce si-i spune ca ar vrea sa o invite la o cafea, la o inghetata…
Iese din bloc foarte fericit si il arata cum alearga pe strada cu carutul dupa el.
A doua zi merg la o cafea si discuta…ea il intreaba de cand o urmareste, cum se vede ea prin binoclu cand face chestii cu barbati, daca il stie si pe prietenului ei care a plecat in Australia si de la care n-a mai primit scrisori…El lucrand si la posta ii spune ca a oprit toate scrisorile si de asta nu a primit nici o veste…ea spune ca oricum nu mai conteaza…Baiatul raspunde de fiecare data foarte timid, iar raspunsurile lui sunt aproape mecanice, ca si cum i-ar fi frica de ceva…In cele din urma ea ii spune razand (si foarte convinsa) ca ceea ce simte el pentru ea nu este iubire. Iubirea este altceva. Ii spune sa o mangaie asa cum fac cei de la masa vecina iar el nu reuseste sa o mangaie decat foarte timid pe una din maini
Spre seara se hotarasc sa plece iar ea isi propune ca daca vor prinde autobuzul care se apropia de statie il va duce pe baiat acasa la ea.
Urmeaza o secventa ea iesita de la dus, intr-o camasa un pic mai lunga si el pe un scaun tacut…discuta. Intre timp batrana la care sta se uita la ei prin binoclu…Vede ca ea se aseaza pe vine in fata lui si ii pune mainile sus pe picioarele ei goale… El aproape tremura, si incepe sa planga lasandu-si capul in jos….Il intreaba apoi daca a terminat si foarte rece ii spune : Uite, asta e dragostea! Acum fugi la baie si spala-te….El fuge, dar nu la baie ci acasa…Intra in camera la el, ea cauta un binoclu mic si sa uita…lumina din camera se stinge, incearca sa-l sune dar isi da seama ca nu stie numarul, ii lipeste pe geam la ea un mesaj…Intre timp el intra in baie, isi pune un lighean cu apa in fata, desface un aparat de ras si isi taie venele….Ea vede la un moment dat ca de la blocul vecin pleaca o salvare si oarecum nelinistita hotaraste sa se duca pana la el…Aici batrana ii deschide, o invita foarte amabil in casa, in camera lui, ii vorbeste despre el, ii spune ca el o sa se intoarca repede, ca de un an o urmareste, ca mereu isi pune ceasul la 2 noapte pentru ca stie ca atunci se intoarce ea acasa…
Acum incepe o perioada a asteptarii cand ea refuza sa-i mai primeasca pe barbatii pe care ii primea mai de mult. Asteapta ca el sa se intoarca acasa, mereu cu ochii atintiti la geamul lui, la usa sa vada cine ii aduce laptele, la cutia postala unde il intreaba pe postas de ce nu mai vine baiatul, si chiar si la oficiul postal sa vada daca s-a intors…dar se intoarce dezamagita de fiecare data.. La un moment dat i se pare ca in camera lui vede doua persoane si primeste si un telefon dar nimeni nu vorbeste…Ea crede ca e el si ii spune ca l-a cautat la toate spitalele si nu la gasit si ca da, el avea dreptate. A doua zi crezand ca el a venit cu lapte deschide usa dar o vede pe batrana care ii spune ca el inca nu s-a intors.
Dupa cateva zile trecand prin fata oficiului postal se uita prin geam si spre surpinderea ei el era acolo, cu mainile bandajate isi vedea linistit de treaba. Zambeste fericita, si intra plina de sperante ca in sfarsit va putea sa vorbeasca cu el…dar se opreste si se uita la el indelung mai frumoasa ca oricand in timp ce zambetul larg dispare treptat …pentru ca el nu-i zambeste si ii spune nepasator: “acum nu va mai spionez”.
The end.
Interpretarea mea :
Oamenii nu stiu sa faca diferenta intre atractie fizica si dragoste.
Oamenii care nu stiu sa iubeasca si sunt doar amagiti de relatii sexuale (nu sufletesti). Unii oameni au impresia ca cei care nu au experimentat sexul nu pot spune ca iubesc, sau mai degraba nu pot face diferenta, in timp ce ei, da, o fac.
Gestul lui pentru mine inseamna …dezamagire ca ea nu a raspuns sentimentelor, nu l-a inteles si i-a aratat o realitate cruda sexul e dragostea.
Ea probabil se simte vinovata ca a fost mult prea directa cu el si insensibila la cuvintele lui, acum vrea sa creada ca el chiar o iubeste asa cum ceilalti barbati (pe care incepe sa-i respinga) nu o fac. Spera ca el sa se intoarca sa-i impartaseasca sentimentale si afla ca lui nu ii mai pasa de ea…
Acum ma intreb ce s-a intamplat ?
*el intr-adevar confundase sexul cu dragostea si o data ce obtine ce doreste ea nu mai era la fel de atractiva pentru el (foarte putin probabil)
*el isi imaginase ca dragostea e altfel si isi taie venele refuzand sa accepte ca lucrurile sunt atat de banale, ca realitate este atat de seaca. Din momentul asta dispare interesul pentru o persoana pe care o vedea mai deosebita decat era. El nu dorea nimic, doar sa o invite la o cafea, doar dragostea pe care copii orfani nu o primesc si o cauta mereu.
:( sau poate interpretarea mea e proasta, poate e ceva ce eu nu pot sa descifrez si tare as vrea sa stiu ce a vrut filmul asta sa spuna cu adevarat.
Este vorba de o tipa la vreo 35 de ani care obisnuia sa iasa cu diversi si deseori ii aducea acasa noaptea si si-o tragea cu ei cu lumina aprinsa si fara jaluzele. In blocul de vis-a vis statea un adolescent, copil orfan care ii tinea de urat unei batrane si de un an de zile o spiona pe femeia asta cu un binoclu- luneta…noaptea desigur, cand ei aveau treaba..hm. La un moment dat ea isi da seama ca este vazuta, ii arunca hainele partenerului si-l impinge intr-un colt sa se imbrace. Barbatul iese din casa cu gandul sa-l invete minte pe tanar, vine in fata blocului si il striga sa iasa ca daca nu iese e un las…Baiatul ezita dar in cele din urma foarte linistit (avea asa o figura de tantalau care nu stie ce face) iese in fata blocului, nu se apara, nu zice nimic si premeste cateva lovituri zdravene.
A doua zi cu ochiul vanat isi face treaba de laptar, intra in blocul femeii, lasa laptele, ea il surprinde si deschizand usa varsa sticla cu lapte. “Stiam ca tu trebuia sa fii”. El ii spune ca o iubeste iar ea il intreaba ce vrea? Vrea sa o sarute? Vrea sa o vada goala? Vrea sa faca dragoste cu ea? Raspunsul lui de fiecare data este nu, nimic si da sa plece dar se intoarce si-i spune ca ar vrea sa o invite la o cafea, la o inghetata…
Iese din bloc foarte fericit si il arata cum alearga pe strada cu carutul dupa el.
A doua zi merg la o cafea si discuta…ea il intreaba de cand o urmareste, cum se vede ea prin binoclu cand face chestii cu barbati, daca il stie si pe prietenului ei care a plecat in Australia si de la care n-a mai primit scrisori…El lucrand si la posta ii spune ca a oprit toate scrisorile si de asta nu a primit nici o veste…ea spune ca oricum nu mai conteaza…Baiatul raspunde de fiecare data foarte timid, iar raspunsurile lui sunt aproape mecanice, ca si cum i-ar fi frica de ceva…In cele din urma ea ii spune razand (si foarte convinsa) ca ceea ce simte el pentru ea nu este iubire. Iubirea este altceva. Ii spune sa o mangaie asa cum fac cei de la masa vecina iar el nu reuseste sa o mangaie decat foarte timid pe una din maini
Spre seara se hotarasc sa plece iar ea isi propune ca daca vor prinde autobuzul care se apropia de statie il va duce pe baiat acasa la ea.
Urmeaza o secventa ea iesita de la dus, intr-o camasa un pic mai lunga si el pe un scaun tacut…discuta. Intre timp batrana la care sta se uita la ei prin binoclu…Vede ca ea se aseaza pe vine in fata lui si ii pune mainile sus pe picioarele ei goale… El aproape tremura, si incepe sa planga lasandu-si capul in jos….Il intreaba apoi daca a terminat si foarte rece ii spune : Uite, asta e dragostea! Acum fugi la baie si spala-te….El fuge, dar nu la baie ci acasa…Intra in camera la el, ea cauta un binoclu mic si sa uita…lumina din camera se stinge, incearca sa-l sune dar isi da seama ca nu stie numarul, ii lipeste pe geam la ea un mesaj…Intre timp el intra in baie, isi pune un lighean cu apa in fata, desface un aparat de ras si isi taie venele….Ea vede la un moment dat ca de la blocul vecin pleaca o salvare si oarecum nelinistita hotaraste sa se duca pana la el…Aici batrana ii deschide, o invita foarte amabil in casa, in camera lui, ii vorbeste despre el, ii spune ca el o sa se intoarca repede, ca de un an o urmareste, ca mereu isi pune ceasul la 2 noapte pentru ca stie ca atunci se intoarce ea acasa…
Acum incepe o perioada a asteptarii cand ea refuza sa-i mai primeasca pe barbatii pe care ii primea mai de mult. Asteapta ca el sa se intoarca acasa, mereu cu ochii atintiti la geamul lui, la usa sa vada cine ii aduce laptele, la cutia postala unde il intreaba pe postas de ce nu mai vine baiatul, si chiar si la oficiul postal sa vada daca s-a intors…dar se intoarce dezamagita de fiecare data.. La un moment dat i se pare ca in camera lui vede doua persoane si primeste si un telefon dar nimeni nu vorbeste…Ea crede ca e el si ii spune ca l-a cautat la toate spitalele si nu la gasit si ca da, el avea dreptate. A doua zi crezand ca el a venit cu lapte deschide usa dar o vede pe batrana care ii spune ca el inca nu s-a intors.
Dupa cateva zile trecand prin fata oficiului postal se uita prin geam si spre surpinderea ei el era acolo, cu mainile bandajate isi vedea linistit de treaba. Zambeste fericita, si intra plina de sperante ca in sfarsit va putea sa vorbeasca cu el…dar se opreste si se uita la el indelung mai frumoasa ca oricand in timp ce zambetul larg dispare treptat …pentru ca el nu-i zambeste si ii spune nepasator: “acum nu va mai spionez”.
The end.
Interpretarea mea :
Oamenii nu stiu sa faca diferenta intre atractie fizica si dragoste.
Oamenii care nu stiu sa iubeasca si sunt doar amagiti de relatii sexuale (nu sufletesti). Unii oameni au impresia ca cei care nu au experimentat sexul nu pot spune ca iubesc, sau mai degraba nu pot face diferenta, in timp ce ei, da, o fac.
Gestul lui pentru mine inseamna …dezamagire ca ea nu a raspuns sentimentelor, nu l-a inteles si i-a aratat o realitate cruda sexul e dragostea.
Ea probabil se simte vinovata ca a fost mult prea directa cu el si insensibila la cuvintele lui, acum vrea sa creada ca el chiar o iubeste asa cum ceilalti barbati (pe care incepe sa-i respinga) nu o fac. Spera ca el sa se intoarca sa-i impartaseasca sentimentale si afla ca lui nu ii mai pasa de ea…
Acum ma intreb ce s-a intamplat ?
*el intr-adevar confundase sexul cu dragostea si o data ce obtine ce doreste ea nu mai era la fel de atractiva pentru el (foarte putin probabil)
*el isi imaginase ca dragostea e altfel si isi taie venele refuzand sa accepte ca lucrurile sunt atat de banale, ca realitate este atat de seaca. Din momentul asta dispare interesul pentru o persoana pe care o vedea mai deosebita decat era. El nu dorea nimic, doar sa o invite la o cafea, doar dragostea pe care copii orfani nu o primesc si o cauta mereu.
:( sau poate interpretarea mea e proasta, poate e ceva ce eu nu pot sa descifrez si tare as vrea sa stiu ce a vrut filmul asta sa spuna cu adevarat.
vineri, iunie 09, 2006
TV
Ce am mai vazut eu la televizor...
- o parte din Oscarul modei pe Rai uno. Colectia lui Armani mi-a placut cel mai mult.
- un film despre transsexuali pe Reality Tv care mi-a placut. Mai toti cei care isi spuneau povestea nu ziceai ca sunt barbati, erau niste fete absolut normale si chiar dragute...Cativa au incercat sa explice ca nu e vorba doar hormoni (problema ar fi fost simplu de rezolvat in cazul asta) e vorba de aceea zona a creierului care ii face pe acesti barbati sa se simta fete. In urma unor cercetari s-a demonstrat ca acea zona a crierului unui transsexual este asemnatoare cu cea a femeilor si nu cu a barbatilor cum ar fi trebui.(Desigur nu am inteles prea bine, probabil ar trebui sa studiez un pic, dar ma gandesc ca totusi ar putea sa aiba dreptate).
Unul din ei zicea ca in clasa 3 s-a dus si a intrebat-o pe maica-sa de ce pe el nu il alearga baietii din clasa ca pe celelalte fete? Asta m-a facut sa ma gandesc ca oamenii astia chiar se simt fete si nu se pot vedea ca niste barbati iar noua, care suntem normali, ni se pare incredibil ca ei se simt altfel decat sunt.
- documentare despre Moise si exod, despre mumii descoperite in China, despre Cleopatra si orasul ei scufundat, despre monstrul din Loch Ness...
- stiri, stiri si iar stiri ...si secvente din talkshowuri
joi, iunie 08, 2006
marţi, iunie 06, 2006
Annette Allman
Two lovers float in each other’s arms on a bed of leaves. A full moon guides them as well as the lovers in their boats across a wide ocean. I wanted to capture that aspect of romantic love where life itself seems perfect where it seems to stand still and last forever. The leaves and the full moon represent the fullness of life, summer and the harvest. This couple has managed to preserve the essence of their love; there is a contentment and comfort in their journey together.
A couple rest on the slopes of a hill, their dog sleeps at their side. They are so content, their picnic remains untouched. This painting was inspired by wonderful times I have had on the land in Toodyay, where hills abound. In rural life, there is always a tension between the hard work required to look after the land, and the joy of simple pleasures such as a picnic.
A couple embrace each other above a wide stream full of lovers. This painting portrays that love is a journey and that love and passion can conquer all. Eros pulls Psyche out of the water with the power of his love for her. The other lovers row easily and effortlessly down stream. When a couple follow the flow of life their journey will be easier.
link
luni, iunie 05, 2006
“Ma simt nevinovata, nu va inteleg furia. Nu am pretins niciodata ca as fi o sfanta cum nici voi nu sunteti.Sunt un om ca si voi, poate putin mai complexata decat voi... partea asta nu stiu daca o intelegeti...dar in rest sunt ca si voi, plang, ma bucur, am visele mele, dorintele mele, sentimente si preferinte. Ma doare ca ma respingeti fara sa ma ascultati si fara sa va puneti vreun moment in locul meu, fara nici un fel de pareri de rau. Dar nu-i bai si eu sunt asa uneori (rareori, pentru ca eu cred ca nu suntem in totalitate responsabili pentru lucrurile rele pe care le facem)...si de-asta mi-as dori sa nu-mi mai reprosati comportamente urate pe care si voi le aveti fata de mine sau fata de altii.Cu totii gresim, e omenesc.
Nu ma simt vinovata iar cand ma simt imi cer scuze pentru greselile mele destul de nesemnificative, pentru care niciodata n-am fost iertata si pentru care mi s-au sters cu buretele toate partile bune. Eu totusi simt ca aici n-am fost ca voi(voi la care tin)...desi m-ati facut sa sufar nu v-am “desfiintat” cum ati facut-o voi cu mine. Desi m-a durut v-am iertat… pentru toate calitatile pe care le aveti si pe care le apreciez orice ati spune.”
Povestea mea pe forum…daca el n-ar fi fost si daca nu l-as fi intalnit nici eu n-as fi fost si nu mi-as fi legat viata de niste oameni care spre deosebire de mine traiesc cu adevarat, au o viata proprie, au prieteni si nu se simt maginalizati cum m-am simtit de cand m-am nascut. Am sperat ca fiind aproape de ei voi putea sa ma departez putin de lumea mea imaginara, sa ma integrez, sa-mi gasesc si eu un loc mic in lumea asta mare.
L-am vazut si mi-a placut atat de tare incat mi s-a parut imposibil la inceput ca ar putea fi al meu dar apoi el m-a ajutat sa ma apropii cum de nimeni altcineva nu m-am mai apropiat in lumea asta reala.Si nici nu stiu daca o sa pot sa ma apropii de cineva cum m-am apropiat de el, cu sufletul. Plangeam si atunci cum plang acum in fiecare seara, imi faceam iluzii pentru ca mereu sa mi le spulber. Dar poate pentru ca eu m-am nascut doar sa plang …si de asta am si ochii atat de tristi…
Cum sa descriu suferinta mea atunci cand am simtit ca-l pierd, ca n-am putere sa-l tin langa mine cu profonda neincredere care ma caracterizeaza. El poate nu intelegea ca eu desi tineam la el cum tin si acum nu puteam sa ma apropii fizic...desi as fi vrut, ca-mi era drag, la fel de drag ca si acum…Asa cum nici eu nu inteleg de ce mi-a zis atunci…eu nu iti pot oferi iubire platonica… Si atunci cum sa nu simt invidie, gelosie cand il vedeam atat de vesel in compania altor fete care n-aveau nici o problema in a atinge…fete normale carora nu le era greu sa socializeze cum imi e mie. Iar eu ce aveam? Nu puteam sa ma apropii sa-i ofer dragoste trupeasca…? Asta e calitatea pe care trebuia sa o am ca sa poata sta langa mine.
Asta am gandit si am simtit atunci…ca nu voia de la mine decat sex (si poate m-am inselat, am inteles gresit) iar eu voiam de la el sentimente ca si ale mele. Sentimente investite dar pierdute undeva …sa fie intelese aveau nevoie de traducere trupeasca…pe care eu nu o puteam face.
Cum sa nu vrei sa dispari, cum sa nu vrei sa uiti de tot, de lume, de oameni in care ti-ai pus sperante, cum sa nu simti ura cand tu incerci sa te apropii si esti respins urat cum sa nu vrei sa platesti celor ce te-au ranit cu aceeasi moneda. Oare nimeni n-a mai trecut prin ce am trecut eu, nimeni n-a putut sa inteleaga lacrimile, dezamagirea si disperarea mea? Poate l-am ranit atunci, l-am inteles gresit dar si el m-a lasat sa trag concluzii gresite…si a eliminat treptat comunicarea dintre noi.
…Am crezut atunci ca lumea reala in care voiam sa ma integrez era o lume de animale care nu stia sa simta altceva decat placere , o lume in care sentimentale nu exista. Comparatia de atunci de care multi s-au simtit jigniti fara sa fi simtit intensitatea trairilor mele se referea exclusiv la sexul fara sentimente si nu la alte lucruri care il fac pe om superior animalului.
De ce in cuvintele mele n-au fost interpretate atunci cand ar fi trebuit si au fost luate ca atare ? Alteori multi interpreteaza ce nu trebuie. De ce nimeni n-a observat ca protestul meu se indrepta spre lipsa de sentimente (animalele nu iubesc) si nu spre atractia fizica, in speta sexul. Nu am nimic cu sexul, rezultat al dragostei desigur (care mi se pare normal daca e condus de sentimente veridice) dar asa cum unii nu vad cu ochi buni pe cei virgini nici eu nu pot sa-mi exprim aprobarea fata de sexul desfranat, schimbarea partenerilor foarte des, sexul cu mai multi parteneri de o data sau cu un singur partener doar de dragul placerii sau al banilor. Pot sa am preferinte asa cum multa lumea are fara sa fie acuzata de nesimtire cand si le exprima…Faptul ca-mi exprim parerea si nemultumirea la modul general nu inseamna ca ii resping pe toti, ca ii urasc, ca eu ma cred “zana maseluta”…e doar o parere si atat.
Din punctul asta de vedere nu ma consider nici, rea, nici rautacioasa, nici odiosa. Daca exista persoane care nu-mi plac cu siguranta nu sexul desfranat e motivul principal ci modul de a vorbi si de a se purta. Pentru ca exista o multime de oameni cu acest defect (parerea mea) dar cu o multime de alte calitati, care nu pot fi trecute cu vederea.
Inainte de a-l cunoaste pe el si de a patrunde prin intermediul unei lumi virtuale intr-o lume reala eram altfel, nu aveam nici macar pareri. Dar cand iesi din colivia imaginara a viselor unde te-ai ascuns de frica oamenilor si intrii intr-o lume obisnuita sa traiasca intr-un anumit fel e imposibil sa nu incepi si tu sa-ti faci pareri. Iar atunci cand te ghidezi dupa sentimente e imposibil sa nu gresesti…credeam ca e suficient sa am intentii bune pentru ca lumea sa-mi accepte greselile si sa ma inteleaga. Dar nu, aici in lumea reala daca ai gresit nimeni n-o sa-ti ierte nimic iar daca nu stii sa te justifici sau te justifici prin trairi si sentiment o sa te acuze fara incetare. Dar poate e la fel de uman sa simti, sa gresesti si sa acuzi. Singura problema ar fi ca ma doare cand sunt pusa la zid iar eu ma simt nevinovata…sau prea putin vinovata fata de acuzatiile aruncate fara mila de oameni care imi sunt dragi. Ei imi spun ca o sa inteleg candva gravitatea faptelor mele dar nu se gandesc ca marginalizandu-ma (asta e modul prin care ei considera ca voi realiza cat de mult gresesc) eu ma voi simti mereu nevinovata si acuzata pe nedrept.
Povestea mea pe forum…cand ea a aparut in grup imi parea ca nu atrage atentia neaparat prin ce spunea ci prin poze, numar de posturi, bunavointa exagerata pe care anumite persoane o considerau ipocrizie si manipulare. Oscilam, unori eram de acord cu ele, alteori nu iar cand am intalnit-o mi s-a parut draguta dar nu atat de draguta pe cat ma asteptam…Gaseam (din invidie probabil) ca parul ei era coafat special sa atrage atentia iar pleoapele data cu prea mult negru. Desi nu vorbea prea mult mi se parea ca i se acorda o atentie deosebita si nemeritata si simteam ca la mine lumea se uita ca si cum nu as fi existat acolo desi facusem tot posibilul sa fie multa lume, asa cum eu niciodata nu reusisem sa am in jur.
Poate n-ar fi fost nimic daca el n-ar fi comentat apoi…pe ea o placea, iar pe mine ma respingea…Cum era sa n-o simt ca pe o rivala in fata careia n-aveam nici o sansa de reusita?…Am suferit atunci iar el n-a inteles sufletul meu…
(N-a vrut sa se gandeasca la sufletul meu nici atunci cand isi punea in joaca statusuri cu declaratii de dragoste catre axeandra, si nici macar nu a crezut ca merit sa-mi spuna ca nu e nimic de care sa-mi fie teama. Iar dupa ce m-a facut sa sufar fara nici o explicatie si m-a lasat sa ma manifest cum n-ar fi trebuit si sa-mi fac rau singura…m-a acuzat ca sunt rea si rautacioasa. Si cum sa nu fiu rea cand mi se raspunde cu indiferenta sentimentelor pe care pentru nimeni altcineva nu le-am mai simtit la fel de real si intens ….)
Atat…am plans si n-am mai vrut sa stiu de nimeni, pe toti ii stersesem de pe mess… Am plans si mi-am dat seama ca orice as face, oricate defecate i-as inventa, sentimentale nu le pot schimba, si orice mi-ar face el si oricum s-ar purta cu mine eu tot am sa tin la el.
Ma saturasem de lacrimi, de nopti nedormite, plus mama care era in spital. Aveam nevoie de soare, aveam nevoie de oamenii pe care ii indepartasem de mine si care nu aveau nici o vin pentru durerea mea... si nici el nu era vinovat ca nu putea sa raspunda pe masura nevoii mele de dragoste.
Asa am facut si cu ea...voiam sa ma vindec de invidie, sa incerc sa o cunosc mai bine undeva in viitor iar pentru asta aveam nevoie de ea acolo in lista mea de oameni dragi dar straini …dar nu la fel de apropiati de sufletul meu ca el care m-a facut fericita si nefericita in acelasi timp.
Ea m-a abordat imediat si s-a aratat dispusa sa ma ajute daca eu credeam ca e necesar. Nu voiam sa vorbesc cu ea atunci iar sa ma destainui si mai putin dar aveam intentii bune...sa inchei conversatia frumos...Insa cand am vazut imbratisarea virtuala mi-a scapat aproape involuntar:”stii bine ca nu te plac ce rost are...si stii de ce nu te plac”? Ceea ce i-am spus apoi nu era departe de ce stia...nu am vorbit urat, nu asta era intentia mea...voiam sa inteleg, voiam ca ea sa ma convinga ca nu am dreptate sa cred ceea ce credeam...mai mult decat sa afirm puneam intrebari...”daca nu e asa atunci de ce...?”. Traiesc si acum cu impresia ca daca as fi mai stat un pic de vorba as fi ajuns sa-mi cer scuze si totul ar fi fost altfel pentru mine si nici ea nu ar fi mai suferit din cauza vorbelor unei straine... Dar din pacate timpul n-a fost de partea mea atunci, trebuia sa fug la spital la mama. Tot drumul m-am gandit la ea, la ce am zis si chiar m-am pus in locul ei si mi-am spus ca nici mie nu mi-ar fi convenit sa-mi vorbeasca cineva asa. Mi-a parut rau atunci ca nu m-am putut abtine, ca m-am lasat condusa de impuls si mi-am dorit sa ma intorc cat mai repede, sa imi cer scuze daca am ranit-o cu ce credeam cu adevarat atunci . Dar cand m-am intors n-am mai putut sa o contactez si atunci si eu m-am simtit ranita ca desi ii spusesem ca ma voi intoarce sa vorbim ea luase in serios cuvintele unei “muribunde”...pe care voia sa o ajute fara sa stie ca o persoana care vrea sa ajute cu adevarat nu renunta de la prima incercare…
Am simtit ca toata lumea m-a urat atunci si niciodata de atunci nu m-au mai privit la fel…Pe chipurile lor s-a asternut indignarea, repulsia si mai apoi indiferenta…M-au facut sa ma simt ultimul om mai ales cei care-mi erau dragi si care-mi sunt dragi si acum indiferent de atitudinea lor fata de mine…Ce n-am inteles nici acum este de ce s-au purtat urat cu mine, lor nu le vorbisem urat niciodata, ei nu fusesera de fata la discutia intre mine si ea…Imi reprosau ca ma purtasem urat cu o persoana care voia doar sa ajute si tineau neaparat ca si ei sa se poarte la fel cu mine desi eu nu le facusem niciodata nimic rau. Prin comportamentul lor simteam ca nu vor a ma faca sa vad unde si cat am gresit ci doar sa ma pedepseasca aspru, sa ma doara… Si m-a durut…Incercam sa-mi revin, sa ma ridic dupa ce el ma lovise dar am calcat iarasi stramb si in loc sa urc am cazut din nou…I-am simtit rai atunci, mai rai decat fusesem eu, mai nedrepti decat fusesem eu…Toti ma judecau ca judecasem…iar cand am incercat sa ma apar nimeni nu m-a crezut ca nu am vrut dar pur si simplu s-a intamplat, nimeni nu m-a crezut ca nu am spus ce credeam cu rautate, nimeni nu a inteles si nu m-a crezut cat de greu mi-a fost si inainte si dupa. Cate pagini n-am scris pentru mine, sa ma justific, cate nopti n-am plans si cate zile nu m-am gandit…Si cu cat sufeream mai mult simteam ca sunt nevinovata si ca ii uram ca nu ma intelegeau pe X, pe Y, PE A, B,C…Imi spuneam ca din cauza lor sufeream atat, cand de fapt sufeream din cauza faptei mele , sufeream ca nu intelegeam sa fi gresit atat de grav pe cat ma pedepseau. Simteam ca ei greseau mai mult fata de mine…si eu nu puteam sa-i fac sa inteleg ca gresesc. Ei nu sufereau ca mine, lor nu le parea rau ca ma ranisera si imi intorsesera spatele, ei nu se gandeau neincetat la mine …asa cum ma gandeam eu la ei.
Timpul a trecut, au trecut si lacrimile, i-am iertat desi au continuat sa se poarte la fel cu mine si mi-au inventat comportamente urate acolo unde doar imi exprimam parerea subiectiva (omeneasca). Dar aproape cu totii suntem asa si ni se pare ca avem dreptate, vedem, stim, judecam corect…iar ce vizati nu mai au suflet, doar noi avem…doar pe noi ne doare. Dar asa cum e normal sa judecam la fel de normal e si sa iertam.
Mi-a trebuit un an aproape ca sa uit tot si sa scriu un mesaj de “pace” si nu conteaza daca a fost citit, conteaza ca eu am simtit ca este cazul…acum cand parerea mea despre ea este mai mult decat buna si ma bucur din toata inima ca m-am inselat atunci…Acum este undeva sus in “lista” mea pe care el o conduce cu brio…. pentru ca el stie sa ierte pe cel ce l-a ranit.
Despre ea (2) am avut o parere buna de la inceput si nici acum nu s-a schimbat semnificativ...doar ca am simtit pe pielea mea cum e ca cineva inzestrat cu o multime de calitati sa te priveasca de sus…si sa te faca sa intelegi ca tu nu poti urca la acelasi nivel. Indiferenta di priviri, aerul de superioritate, cuvintele intepatoare adresate unor oameni care probabil nu merita nici un fel de consideratie din partea ei si care nu trebuie menajati. .. Dar pana la urma nu consider ca e rau sa fii asa, sa ai incredere in tine si sa poti sa-ti spui parerea fara frica ca vei fi judecat …Si apoi atitudinea de constientizare a propriei superioritati nu iti anuleaza superioritatea…
Si sunt sigura ca ea nu este asa cu cei apropiati…Mi-a parut bine ca ultima data nu am mai intalnit aceeasi persoana increzuta si aceeasi indiferenta aproape fortata in priviri si am vrut sa stie.
Nu mi-a convenit desigur sa mi se faca observatie (vehementa) ca am jignit chiar si atunci cand am facut un compliment unei persoane care imi e draga.
La ultima intalnire a grupului el (2) a fost foarte amabil cu mine, mi-a vorbit desi nu credeam ca o sa o faca…Stiam ca nu avea parere buna despre mine pentru ca pe ea (1) o facusem sa planga, iar ea era o persoana extraordinara care nu merita (si nu ma indoiesc), si pentru ca atunci cand am fost ranita am ripostat pe masura suferintei mele. Ma intrebase daca nu vreau sa-i trasmit ceva ei macar acum fara sa stie ca n-am nevoie de intermediari si ca deja ii scrisesem pentru ca simtisem nevoia (fara sa-mi spuna nimeni). Incepuse iar sa-mi spuna lucruri stiute…ca ea suferise…dar oare ar intelege ca eu suferisem si mai mult?…Ea poate suferise o zi, doua…dar eu aproape un an m-am chinuit… Dar parca ce conteaza suferinta mea, eu care sunt atat de rea si rautacioasa desi niciodata nu am dorit raul nimanui, si nu am ranit pe nimeni cu premeditare…poate doar ca raspuns firesc la agresivitatea lor…desi chiar si atunci in loc sa atac m-am aparat cu “mainile goale”.
Dar desigur marea mea de lacrimi n-ar putea niciodata sa stearga lacrimile ei…Si apoi … eu am plans in singuratate pentru ca asa am ales iar ea inconjurata de prieteni…persoane dragi mie care de atunci nu au incetat sa ma priveasca cu ochi urati desi ei au privirea aproape mereu frumoasa.
Se dadea o lista de 6 persoane pentru o intalnire anuntata pe ultima suta. Imi plac intrunirile, imi plac oamenii cand sunt impreuna, imi place sa ii privesc … imi place sa-i vad diferiti si totusi la fel…Si chiar si pe oamenii pe care nu-i plac incerc sa-i inteleg (si sa nu pornesc din start de la premiza ca oamenii aia nu au nimic bun in ei… ceva bun cu siguranta vom gasi in fiecare din noi) dar daca zidul e prea inalt intre noi ma resemnez, si incerc sa-i ignor cum fac si ei cu mine. Desigur ei se stiu…Afirmatia mea destul de pripita si fara rost, desigur, ca in afara de 3 persoane nu am pierdut nimic interesant era adresata exclusiv lor…mai ales ca unul din ei era organizator. Nu am vrut sa jignesc pe nimeni, nici macar pe ei…a fost un cuvant aruncat la intamplare care oricum nu aducea nimic nou, confirma un lucru simtit reciproc de fiecare data… pentru ca ei se stiu cat de urat s-au purtat cu mine...si a fi neinteresant pentru o persoana pe care nici ei nu o plac...nu poate fi luata nici pe departe ca o jignire. Lasand la o parte antipatia sau indiferenta…nu ma deranjeaza in nici un fel ca aceste persoane sa fie prezente la intruniri sau sa aiba prieteni printre persoanele dragi mie…atat timp cat aceste persoane dragi mie nu-mi pretind ca eu sa-i plac cand nu ma incanta modul lor de a vorbi si a se comporta.
Imi pare rau insa ca si de data asta am fost acuzata de nesimtire (pe nedrept) de persoane care nu au fost vizate si care s-au simtit jignite…de o vorba care reprezenta doar o mica intepatura (n-am pierdut nimic interesant) cum multi obisnuiesc sa faca fara ca lumea sa se scandalizeze atat.
Dar probabil n-au inteles ca s-au bagat intr-un razboi rece care nu era al lor si ca asa zisa “jignire” nici nu se compara cu adevarata jignire pe care mi-au adus-o cei visati, jignire iertata dar nu uitata. Eu simt ca m-am purtat cu manusi cu oameni care au aruncat cu noroi…si tot eu sunt rea.
Unul din ei imi da impresia ca as putea sa-l plac (uitand tot) daca nu s-ar chiunui atat de mult sa-mi fie antipatic.
O data am vazut o poza cu doua fete (straine) intr-o impostaza destul de indecenta si m-am trezit comentand ca sunt urate rau referindu-ma desigur la machiaj si imbracaminte, oglinda a personalitatii. Pentru ca da, am si eu o idee fixa - frumusetea interioara conteaza.: dragoste nu sex, natural nu machiat, sincer nu ipocrit, decent nu destrabalat, finut nu vulgar. ..si desigur mai sunt si altele dar de cele mai multe ori ma opresc aici. Faptul ca sunt de acord ca frumusetea interioara nu inseamna ca eu sunt automat frumoasa si nu mai e nimeni ca mine. E doar o parere pe care nu pot sa mi-o schimb si pe care sunt libera sa mi-o exprim. Accept ca exista si oameni care au pareri contrare si alt sistem de valori dar nu pentru asta trebuie sa sa fiu de acord cu ei.
Revenind la cele doua fete am spus…asa cum apar in poza imi par …felul in care arata imi da impresia ca…vorbeam de niste persoane pe care nu le cunoasteam ghidandu-ma dupa o poza…vorbeam de fapt despre fete in general, despre societate, despre barbati care au anumite preferinte in timp ce eu mi-as dori sa aiba altele si sa nu mai incurajeze fetele sa se faca mai urate decat sunt ci din contra ele sa inteleaga ce le face cu adevarat frumoase.
E adevarat ca cele doua fete (anuntate cu multa bunavointa de prieteni) s-au simtit jignite si au incercat prin alte poze sa-mi demonstreze ca ele nu sunt asa, ca era vorba de o petrecere iar costumatia lor era una normala. Una din ele parea in poza pe care mi-a aratat-o ingeras…exact asa cum imi plac mie fetele si desigur m-am bucurat sa aflu ca m-am inselat…(Desi pana la urma nici poza asta nu poate sa fie relevanta). Pe de alta parte cel care a pus poza desi stia ca fetele nu erau asa cum pareau a publicat-o sa faca impresie, si fara consimtamant.
Intr-adevar, recunosc ca m-am grabit iarasi sa trag concluzii avand putine date dar ce fac daca e o trasatura de caracter pe care nu o pot schimba , nu sunt nici prima nici ultima persoana din lume care face asa…e omenesc…nimeni nu e perfect…La fel de omenesc este sa ne para rau si sa iertam sau macar sa nu anulam pentru un lucru rau toate lucrurile bune…
El (3) poate crede ca impartasesc parerile celui care i-a vorbit urat stiind doar ca deseori aveam discutii intre noi, dar nu si ce fel de discutii. Nu stia ca de fiecare data i-am luat apararea, nu stia ca imi este drag si ca mi-au placut mult lalalele. N-as putea sa-i reprosez nimic…doar imi pare rau ca ma ignora.
Imi pare rau de el (4) ca nu isi da seama unde a gresit sau nu vrea sa recunoasca si continua sa se comporte urat. Si imi pare rau ca nu a inteles ca eu am vrut doar sa nu se simta singur cum m-am simtit eu cand toti mi-au intors spatele.
End of story…Nimic nu e atat de grav si de important pe cat pare doar ca oamenii au sentimente iar unii sufera si se consuma din orice . Iar din astia unii fac si eu parte din pacate.
Nu ma simt vinovata iar cand ma simt imi cer scuze pentru greselile mele destul de nesemnificative, pentru care niciodata n-am fost iertata si pentru care mi s-au sters cu buretele toate partile bune. Eu totusi simt ca aici n-am fost ca voi(voi la care tin)...desi m-ati facut sa sufar nu v-am “desfiintat” cum ati facut-o voi cu mine. Desi m-a durut v-am iertat… pentru toate calitatile pe care le aveti si pe care le apreciez orice ati spune.”
Povestea mea pe forum…daca el n-ar fi fost si daca nu l-as fi intalnit nici eu n-as fi fost si nu mi-as fi legat viata de niste oameni care spre deosebire de mine traiesc cu adevarat, au o viata proprie, au prieteni si nu se simt maginalizati cum m-am simtit de cand m-am nascut. Am sperat ca fiind aproape de ei voi putea sa ma departez putin de lumea mea imaginara, sa ma integrez, sa-mi gasesc si eu un loc mic in lumea asta mare.
L-am vazut si mi-a placut atat de tare incat mi s-a parut imposibil la inceput ca ar putea fi al meu dar apoi el m-a ajutat sa ma apropii cum de nimeni altcineva nu m-am mai apropiat in lumea asta reala.Si nici nu stiu daca o sa pot sa ma apropii de cineva cum m-am apropiat de el, cu sufletul. Plangeam si atunci cum plang acum in fiecare seara, imi faceam iluzii pentru ca mereu sa mi le spulber. Dar poate pentru ca eu m-am nascut doar sa plang …si de asta am si ochii atat de tristi…
Cum sa descriu suferinta mea atunci cand am simtit ca-l pierd, ca n-am putere sa-l tin langa mine cu profonda neincredere care ma caracterizeaza. El poate nu intelegea ca eu desi tineam la el cum tin si acum nu puteam sa ma apropii fizic...desi as fi vrut, ca-mi era drag, la fel de drag ca si acum…Asa cum nici eu nu inteleg de ce mi-a zis atunci…eu nu iti pot oferi iubire platonica… Si atunci cum sa nu simt invidie, gelosie cand il vedeam atat de vesel in compania altor fete care n-aveau nici o problema in a atinge…fete normale carora nu le era greu sa socializeze cum imi e mie. Iar eu ce aveam? Nu puteam sa ma apropii sa-i ofer dragoste trupeasca…? Asta e calitatea pe care trebuia sa o am ca sa poata sta langa mine.
Asta am gandit si am simtit atunci…ca nu voia de la mine decat sex (si poate m-am inselat, am inteles gresit) iar eu voiam de la el sentimente ca si ale mele. Sentimente investite dar pierdute undeva …sa fie intelese aveau nevoie de traducere trupeasca…pe care eu nu o puteam face.
Cum sa nu vrei sa dispari, cum sa nu vrei sa uiti de tot, de lume, de oameni in care ti-ai pus sperante, cum sa nu simti ura cand tu incerci sa te apropii si esti respins urat cum sa nu vrei sa platesti celor ce te-au ranit cu aceeasi moneda. Oare nimeni n-a mai trecut prin ce am trecut eu, nimeni n-a putut sa inteleaga lacrimile, dezamagirea si disperarea mea? Poate l-am ranit atunci, l-am inteles gresit dar si el m-a lasat sa trag concluzii gresite…si a eliminat treptat comunicarea dintre noi.
…Am crezut atunci ca lumea reala in care voiam sa ma integrez era o lume de animale care nu stia sa simta altceva decat placere , o lume in care sentimentale nu exista. Comparatia de atunci de care multi s-au simtit jigniti fara sa fi simtit intensitatea trairilor mele se referea exclusiv la sexul fara sentimente si nu la alte lucruri care il fac pe om superior animalului.
De ce in cuvintele mele n-au fost interpretate atunci cand ar fi trebuit si au fost luate ca atare ? Alteori multi interpreteaza ce nu trebuie. De ce nimeni n-a observat ca protestul meu se indrepta spre lipsa de sentimente (animalele nu iubesc) si nu spre atractia fizica, in speta sexul. Nu am nimic cu sexul, rezultat al dragostei desigur (care mi se pare normal daca e condus de sentimente veridice) dar asa cum unii nu vad cu ochi buni pe cei virgini nici eu nu pot sa-mi exprim aprobarea fata de sexul desfranat, schimbarea partenerilor foarte des, sexul cu mai multi parteneri de o data sau cu un singur partener doar de dragul placerii sau al banilor. Pot sa am preferinte asa cum multa lumea are fara sa fie acuzata de nesimtire cand si le exprima…Faptul ca-mi exprim parerea si nemultumirea la modul general nu inseamna ca ii resping pe toti, ca ii urasc, ca eu ma cred “zana maseluta”…e doar o parere si atat.
Din punctul asta de vedere nu ma consider nici, rea, nici rautacioasa, nici odiosa. Daca exista persoane care nu-mi plac cu siguranta nu sexul desfranat e motivul principal ci modul de a vorbi si de a se purta. Pentru ca exista o multime de oameni cu acest defect (parerea mea) dar cu o multime de alte calitati, care nu pot fi trecute cu vederea.
Inainte de a-l cunoaste pe el si de a patrunde prin intermediul unei lumi virtuale intr-o lume reala eram altfel, nu aveam nici macar pareri. Dar cand iesi din colivia imaginara a viselor unde te-ai ascuns de frica oamenilor si intrii intr-o lume obisnuita sa traiasca intr-un anumit fel e imposibil sa nu incepi si tu sa-ti faci pareri. Iar atunci cand te ghidezi dupa sentimente e imposibil sa nu gresesti…credeam ca e suficient sa am intentii bune pentru ca lumea sa-mi accepte greselile si sa ma inteleaga. Dar nu, aici in lumea reala daca ai gresit nimeni n-o sa-ti ierte nimic iar daca nu stii sa te justifici sau te justifici prin trairi si sentiment o sa te acuze fara incetare. Dar poate e la fel de uman sa simti, sa gresesti si sa acuzi. Singura problema ar fi ca ma doare cand sunt pusa la zid iar eu ma simt nevinovata…sau prea putin vinovata fata de acuzatiile aruncate fara mila de oameni care imi sunt dragi. Ei imi spun ca o sa inteleg candva gravitatea faptelor mele dar nu se gandesc ca marginalizandu-ma (asta e modul prin care ei considera ca voi realiza cat de mult gresesc) eu ma voi simti mereu nevinovata si acuzata pe nedrept.
Povestea mea pe forum…cand ea a aparut in grup imi parea ca nu atrage atentia neaparat prin ce spunea ci prin poze, numar de posturi, bunavointa exagerata pe care anumite persoane o considerau ipocrizie si manipulare. Oscilam, unori eram de acord cu ele, alteori nu iar cand am intalnit-o mi s-a parut draguta dar nu atat de draguta pe cat ma asteptam…Gaseam (din invidie probabil) ca parul ei era coafat special sa atrage atentia iar pleoapele data cu prea mult negru. Desi nu vorbea prea mult mi se parea ca i se acorda o atentie deosebita si nemeritata si simteam ca la mine lumea se uita ca si cum nu as fi existat acolo desi facusem tot posibilul sa fie multa lume, asa cum eu niciodata nu reusisem sa am in jur.
Poate n-ar fi fost nimic daca el n-ar fi comentat apoi…pe ea o placea, iar pe mine ma respingea…Cum era sa n-o simt ca pe o rivala in fata careia n-aveam nici o sansa de reusita?…Am suferit atunci iar el n-a inteles sufletul meu…
(N-a vrut sa se gandeasca la sufletul meu nici atunci cand isi punea in joaca statusuri cu declaratii de dragoste catre axeandra, si nici macar nu a crezut ca merit sa-mi spuna ca nu e nimic de care sa-mi fie teama. Iar dupa ce m-a facut sa sufar fara nici o explicatie si m-a lasat sa ma manifest cum n-ar fi trebuit si sa-mi fac rau singura…m-a acuzat ca sunt rea si rautacioasa. Si cum sa nu fiu rea cand mi se raspunde cu indiferenta sentimentelor pe care pentru nimeni altcineva nu le-am mai simtit la fel de real si intens ….)
Atat…am plans si n-am mai vrut sa stiu de nimeni, pe toti ii stersesem de pe mess… Am plans si mi-am dat seama ca orice as face, oricate defecate i-as inventa, sentimentale nu le pot schimba, si orice mi-ar face el si oricum s-ar purta cu mine eu tot am sa tin la el.
Ma saturasem de lacrimi, de nopti nedormite, plus mama care era in spital. Aveam nevoie de soare, aveam nevoie de oamenii pe care ii indepartasem de mine si care nu aveau nici o vin pentru durerea mea... si nici el nu era vinovat ca nu putea sa raspunda pe masura nevoii mele de dragoste.
Asa am facut si cu ea...voiam sa ma vindec de invidie, sa incerc sa o cunosc mai bine undeva in viitor iar pentru asta aveam nevoie de ea acolo in lista mea de oameni dragi dar straini …dar nu la fel de apropiati de sufletul meu ca el care m-a facut fericita si nefericita in acelasi timp.
Ea m-a abordat imediat si s-a aratat dispusa sa ma ajute daca eu credeam ca e necesar. Nu voiam sa vorbesc cu ea atunci iar sa ma destainui si mai putin dar aveam intentii bune...sa inchei conversatia frumos...Insa cand am vazut imbratisarea virtuala mi-a scapat aproape involuntar:”stii bine ca nu te plac ce rost are...si stii de ce nu te plac”? Ceea ce i-am spus apoi nu era departe de ce stia...nu am vorbit urat, nu asta era intentia mea...voiam sa inteleg, voiam ca ea sa ma convinga ca nu am dreptate sa cred ceea ce credeam...mai mult decat sa afirm puneam intrebari...”daca nu e asa atunci de ce...?”. Traiesc si acum cu impresia ca daca as fi mai stat un pic de vorba as fi ajuns sa-mi cer scuze si totul ar fi fost altfel pentru mine si nici ea nu ar fi mai suferit din cauza vorbelor unei straine... Dar din pacate timpul n-a fost de partea mea atunci, trebuia sa fug la spital la mama. Tot drumul m-am gandit la ea, la ce am zis si chiar m-am pus in locul ei si mi-am spus ca nici mie nu mi-ar fi convenit sa-mi vorbeasca cineva asa. Mi-a parut rau atunci ca nu m-am putut abtine, ca m-am lasat condusa de impuls si mi-am dorit sa ma intorc cat mai repede, sa imi cer scuze daca am ranit-o cu ce credeam cu adevarat atunci . Dar cand m-am intors n-am mai putut sa o contactez si atunci si eu m-am simtit ranita ca desi ii spusesem ca ma voi intoarce sa vorbim ea luase in serios cuvintele unei “muribunde”...pe care voia sa o ajute fara sa stie ca o persoana care vrea sa ajute cu adevarat nu renunta de la prima incercare…
Am simtit ca toata lumea m-a urat atunci si niciodata de atunci nu m-au mai privit la fel…Pe chipurile lor s-a asternut indignarea, repulsia si mai apoi indiferenta…M-au facut sa ma simt ultimul om mai ales cei care-mi erau dragi si care-mi sunt dragi si acum indiferent de atitudinea lor fata de mine…Ce n-am inteles nici acum este de ce s-au purtat urat cu mine, lor nu le vorbisem urat niciodata, ei nu fusesera de fata la discutia intre mine si ea…Imi reprosau ca ma purtasem urat cu o persoana care voia doar sa ajute si tineau neaparat ca si ei sa se poarte la fel cu mine desi eu nu le facusem niciodata nimic rau. Prin comportamentul lor simteam ca nu vor a ma faca sa vad unde si cat am gresit ci doar sa ma pedepseasca aspru, sa ma doara… Si m-a durut…Incercam sa-mi revin, sa ma ridic dupa ce el ma lovise dar am calcat iarasi stramb si in loc sa urc am cazut din nou…I-am simtit rai atunci, mai rai decat fusesem eu, mai nedrepti decat fusesem eu…Toti ma judecau ca judecasem…iar cand am incercat sa ma apar nimeni nu m-a crezut ca nu am vrut dar pur si simplu s-a intamplat, nimeni nu m-a crezut ca nu am spus ce credeam cu rautate, nimeni nu a inteles si nu m-a crezut cat de greu mi-a fost si inainte si dupa. Cate pagini n-am scris pentru mine, sa ma justific, cate nopti n-am plans si cate zile nu m-am gandit…Si cu cat sufeream mai mult simteam ca sunt nevinovata si ca ii uram ca nu ma intelegeau pe X, pe Y, PE A, B,C…Imi spuneam ca din cauza lor sufeream atat, cand de fapt sufeream din cauza faptei mele , sufeream ca nu intelegeam sa fi gresit atat de grav pe cat ma pedepseau. Simteam ca ei greseau mai mult fata de mine…si eu nu puteam sa-i fac sa inteleg ca gresesc. Ei nu sufereau ca mine, lor nu le parea rau ca ma ranisera si imi intorsesera spatele, ei nu se gandeau neincetat la mine …asa cum ma gandeam eu la ei.
Timpul a trecut, au trecut si lacrimile, i-am iertat desi au continuat sa se poarte la fel cu mine si mi-au inventat comportamente urate acolo unde doar imi exprimam parerea subiectiva (omeneasca). Dar aproape cu totii suntem asa si ni se pare ca avem dreptate, vedem, stim, judecam corect…iar ce vizati nu mai au suflet, doar noi avem…doar pe noi ne doare. Dar asa cum e normal sa judecam la fel de normal e si sa iertam.
Mi-a trebuit un an aproape ca sa uit tot si sa scriu un mesaj de “pace” si nu conteaza daca a fost citit, conteaza ca eu am simtit ca este cazul…acum cand parerea mea despre ea este mai mult decat buna si ma bucur din toata inima ca m-am inselat atunci…Acum este undeva sus in “lista” mea pe care el o conduce cu brio…. pentru ca el stie sa ierte pe cel ce l-a ranit.
Despre ea (2) am avut o parere buna de la inceput si nici acum nu s-a schimbat semnificativ...doar ca am simtit pe pielea mea cum e ca cineva inzestrat cu o multime de calitati sa te priveasca de sus…si sa te faca sa intelegi ca tu nu poti urca la acelasi nivel. Indiferenta di priviri, aerul de superioritate, cuvintele intepatoare adresate unor oameni care probabil nu merita nici un fel de consideratie din partea ei si care nu trebuie menajati. .. Dar pana la urma nu consider ca e rau sa fii asa, sa ai incredere in tine si sa poti sa-ti spui parerea fara frica ca vei fi judecat …Si apoi atitudinea de constientizare a propriei superioritati nu iti anuleaza superioritatea…
Si sunt sigura ca ea nu este asa cu cei apropiati…Mi-a parut bine ca ultima data nu am mai intalnit aceeasi persoana increzuta si aceeasi indiferenta aproape fortata in priviri si am vrut sa stie.
Nu mi-a convenit desigur sa mi se faca observatie (vehementa) ca am jignit chiar si atunci cand am facut un compliment unei persoane care imi e draga.
La ultima intalnire a grupului el (2) a fost foarte amabil cu mine, mi-a vorbit desi nu credeam ca o sa o faca…Stiam ca nu avea parere buna despre mine pentru ca pe ea (1) o facusem sa planga, iar ea era o persoana extraordinara care nu merita (si nu ma indoiesc), si pentru ca atunci cand am fost ranita am ripostat pe masura suferintei mele. Ma intrebase daca nu vreau sa-i trasmit ceva ei macar acum fara sa stie ca n-am nevoie de intermediari si ca deja ii scrisesem pentru ca simtisem nevoia (fara sa-mi spuna nimeni). Incepuse iar sa-mi spuna lucruri stiute…ca ea suferise…dar oare ar intelege ca eu suferisem si mai mult?…Ea poate suferise o zi, doua…dar eu aproape un an m-am chinuit… Dar parca ce conteaza suferinta mea, eu care sunt atat de rea si rautacioasa desi niciodata nu am dorit raul nimanui, si nu am ranit pe nimeni cu premeditare…poate doar ca raspuns firesc la agresivitatea lor…desi chiar si atunci in loc sa atac m-am aparat cu “mainile goale”.
Dar desigur marea mea de lacrimi n-ar putea niciodata sa stearga lacrimile ei…Si apoi … eu am plans in singuratate pentru ca asa am ales iar ea inconjurata de prieteni…persoane dragi mie care de atunci nu au incetat sa ma priveasca cu ochi urati desi ei au privirea aproape mereu frumoasa.
Se dadea o lista de 6 persoane pentru o intalnire anuntata pe ultima suta. Imi plac intrunirile, imi plac oamenii cand sunt impreuna, imi place sa ii privesc … imi place sa-i vad diferiti si totusi la fel…Si chiar si pe oamenii pe care nu-i plac incerc sa-i inteleg (si sa nu pornesc din start de la premiza ca oamenii aia nu au nimic bun in ei… ceva bun cu siguranta vom gasi in fiecare din noi) dar daca zidul e prea inalt intre noi ma resemnez, si incerc sa-i ignor cum fac si ei cu mine. Desigur ei se stiu…Afirmatia mea destul de pripita si fara rost, desigur, ca in afara de 3 persoane nu am pierdut nimic interesant era adresata exclusiv lor…mai ales ca unul din ei era organizator. Nu am vrut sa jignesc pe nimeni, nici macar pe ei…a fost un cuvant aruncat la intamplare care oricum nu aducea nimic nou, confirma un lucru simtit reciproc de fiecare data… pentru ca ei se stiu cat de urat s-au purtat cu mine...si a fi neinteresant pentru o persoana pe care nici ei nu o plac...nu poate fi luata nici pe departe ca o jignire. Lasand la o parte antipatia sau indiferenta…nu ma deranjeaza in nici un fel ca aceste persoane sa fie prezente la intruniri sau sa aiba prieteni printre persoanele dragi mie…atat timp cat aceste persoane dragi mie nu-mi pretind ca eu sa-i plac cand nu ma incanta modul lor de a vorbi si a se comporta.
Imi pare rau insa ca si de data asta am fost acuzata de nesimtire (pe nedrept) de persoane care nu au fost vizate si care s-au simtit jignite…de o vorba care reprezenta doar o mica intepatura (n-am pierdut nimic interesant) cum multi obisnuiesc sa faca fara ca lumea sa se scandalizeze atat.
Dar probabil n-au inteles ca s-au bagat intr-un razboi rece care nu era al lor si ca asa zisa “jignire” nici nu se compara cu adevarata jignire pe care mi-au adus-o cei visati, jignire iertata dar nu uitata. Eu simt ca m-am purtat cu manusi cu oameni care au aruncat cu noroi…si tot eu sunt rea.
Unul din ei imi da impresia ca as putea sa-l plac (uitand tot) daca nu s-ar chiunui atat de mult sa-mi fie antipatic.
O data am vazut o poza cu doua fete (straine) intr-o impostaza destul de indecenta si m-am trezit comentand ca sunt urate rau referindu-ma desigur la machiaj si imbracaminte, oglinda a personalitatii. Pentru ca da, am si eu o idee fixa - frumusetea interioara conteaza.: dragoste nu sex, natural nu machiat, sincer nu ipocrit, decent nu destrabalat, finut nu vulgar. ..si desigur mai sunt si altele dar de cele mai multe ori ma opresc aici. Faptul ca sunt de acord ca frumusetea interioara nu inseamna ca eu sunt automat frumoasa si nu mai e nimeni ca mine. E doar o parere pe care nu pot sa mi-o schimb si pe care sunt libera sa mi-o exprim. Accept ca exista si oameni care au pareri contrare si alt sistem de valori dar nu pentru asta trebuie sa sa fiu de acord cu ei.
Revenind la cele doua fete am spus…asa cum apar in poza imi par …felul in care arata imi da impresia ca…vorbeam de niste persoane pe care nu le cunoasteam ghidandu-ma dupa o poza…vorbeam de fapt despre fete in general, despre societate, despre barbati care au anumite preferinte in timp ce eu mi-as dori sa aiba altele si sa nu mai incurajeze fetele sa se faca mai urate decat sunt ci din contra ele sa inteleaga ce le face cu adevarat frumoase.
E adevarat ca cele doua fete (anuntate cu multa bunavointa de prieteni) s-au simtit jignite si au incercat prin alte poze sa-mi demonstreze ca ele nu sunt asa, ca era vorba de o petrecere iar costumatia lor era una normala. Una din ele parea in poza pe care mi-a aratat-o ingeras…exact asa cum imi plac mie fetele si desigur m-am bucurat sa aflu ca m-am inselat…(Desi pana la urma nici poza asta nu poate sa fie relevanta). Pe de alta parte cel care a pus poza desi stia ca fetele nu erau asa cum pareau a publicat-o sa faca impresie, si fara consimtamant.
Intr-adevar, recunosc ca m-am grabit iarasi sa trag concluzii avand putine date dar ce fac daca e o trasatura de caracter pe care nu o pot schimba , nu sunt nici prima nici ultima persoana din lume care face asa…e omenesc…nimeni nu e perfect…La fel de omenesc este sa ne para rau si sa iertam sau macar sa nu anulam pentru un lucru rau toate lucrurile bune…
El (3) poate crede ca impartasesc parerile celui care i-a vorbit urat stiind doar ca deseori aveam discutii intre noi, dar nu si ce fel de discutii. Nu stia ca de fiecare data i-am luat apararea, nu stia ca imi este drag si ca mi-au placut mult lalalele. N-as putea sa-i reprosez nimic…doar imi pare rau ca ma ignora.
Imi pare rau de el (4) ca nu isi da seama unde a gresit sau nu vrea sa recunoasca si continua sa se comporte urat. Si imi pare rau ca nu a inteles ca eu am vrut doar sa nu se simta singur cum m-am simtit eu cand toti mi-au intors spatele.
End of story…Nimic nu e atat de grav si de important pe cat pare doar ca oamenii au sentimente iar unii sufera si se consuma din orice . Iar din astia unii fac si eu parte din pacate.
sâmbătă, iunie 03, 2006
joi, iunie 01, 2006
Mirian Luchetto
The interior mirror, the self steemViva magazine, 2001
Me hysteric? The man Don Juan
Women Section, 2000
Cuando las que maltratan son las mujeres
Cuerpo del diario, 2002
link
publicitate
Imi place tare mult noua campanie de promovare Dorna pentru apa minerala si apa plata. Posterele alea imbracate cu natura si presarate prin oras sunt cu adevarat frumoase. N-am reusit sa gasesc pe nicaieri posterul cu flori galbene ca sa il pun aici dar la fel de dragut e si asta plin de fluturasi albastri
Si tot la fel de mult imi plac spoturile publicitare ale Vodafone cu musculita dar mai ales cel cu fetele alea frumoase si muzica aia divina. As vrea tare mult sa fac rost de melodia asta pe care nici macar nu stiu cine o canta. Si desigur si site-ul e asa frumos.
Aseara in drum spre casa m-am oprit la magazinul de unde imi fac mereu cumparaturile. In mod normal sunt vreo 3 vanzatoare acolo si le cunosc din vedere asa cum ma cunosc si ele pe mine. Chiar din primele zile cand m-am mutat la gazda mea una din ele maruntica si tunsa scurt a intrat in vorba cu mine ca si cum ne-am fi cunoscut de mult. Cand m-am mutat, unde m-am mutat si oftand melancolic a concluzionat "cata lume a plecat de aici...." desi nu i-am zis ca m-as fi mutat in locul altcuiva.
Si de atunci de cate ori m-am mai dus si ea era prin preajma ma intampina cu un zambet si o vorba buna. O data cand ma intorsesem de la servici (seara de iarna cand de la 5 se intuneca) foarte ingrijoarata m-a intrebat: mama, dar voi mereu iesiti la ora asta asa tarzie?
De cateva zile pe langa cele 3 vanzatoare am observat ca a aparut si un nene mai in varsta care motaie pe scari si are grija de frigiderele de inghetata ... inghetataaaaaa...yam! fulg de nea imi place cel mai tare... Si nu numai el, si un tanar foarte amabil care m-a servit o data cu inghetata, alta data cu paine....si aseara a venit randul fulgilor de porumb.
Am asteptat un pic in fata tejghelei pana cand a venit si m-a intrebat ce doresc si daca mai doresc si altceva...I-am zis nu, nimic...Dupa ce mi-a pus punga de fulgi de porumb intr-o punguta a numarat restul sub tejghea si apoi ca si cum nu ar fi fost sigur ca a numarat bine si fixandu-ma zambind a inceput sa numere rar fara sa se uite la bani...M-am facut ca nu observ desi observasem insistenta privirii lui, si cum a terminat aproape ca i-am smuls banii din mana si lasand in urma un zambet si un multumesc grabit, am fugit pe scari.
Chiar dragut ...cu parul putin lung si blond pare un fat frumos din poveste... Da hai, seamana un pic cu Ivo din Inger Salbatic (cea mai frumoasa telenovela pe care am vazut-o si revazut-o vreodata) si de asta ma si gandeam cand urcam scarile...Ar fi trebui sa fac ca Cholito cand l-a intalnit pe Ivo: "Que miras? Tengo algo malo en la cara?"
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
