Guitoaia si cu Burduhoaia se ascundeau supat si daca continuam sa nu fiu cuminte si sa nu vreau sa dorm cu siguranta m-ar fi mancat la cina sau m-ar fi bagat in sac si m-ar fi dus acasa la ele si m-ar fi dat la balauri. Stiam insa ca daca inchideam ochii si stateam asa ghemuita la perete pana adormeam ar fi disparut pe data si ar fi cautat prin alte case copii obraznici si neascultatori de mancat.
De vazut nu le vazusem niciodata si nici nu mi le puteam imagina dar tata ma asigura ca el le vazuse de multe ori furisandu-se supat si aratau ingrozitor la fel ca numele pe care le purtau. Apapulco, de care auzisem la mare, imi imaginam ca trebuie sa fie un var de-al lor,un balaur feroce, si cand ne plimbam seara pe faleza si nu eram cuminte tata ma ameninta ca ma duce la Apapulco sa ma manance. Si atunci ma puneam pe plans si nu ma opream decat dupa ce primeam asigurari ca nu mai mergem la castelul lui Apapulco. (hotelul Acapulco de la capatul falezei din Eforie Nord :P).
Pe vremea aia eu nu plangeam ca toti copii, niciodata n-am plans ca toti copiii...Eu aveam ritualul meu - plangeam cu vorbe: "ti-am spart ceva, ti-am mancat ceva, ti-am stricat ceva....", si inventam tot felul de "ti-am ......ceva" ca sa justific ca n-am nici o vina si mi se face on nedreptate.
Uneori mi se pare ca ieri se intamplau toate astea iar alte ori zic c-am trait o vesnicie. 25 de ani sunt multi...si chiar si la 15 ani mi se parea c-am trait tare mult. Imagineaza-ti de cate ori n-am pus capul pe perna, de cate ori n-am plecat spre scoala, de cate ori doamna n-a strigat catalogul, cate lectii n-am parcurs, cati copii si cati oameni n-am cunoscut, cate strazi n-am colindat, cate haine n-am purtat, cate filme si desene n-am vazut, si meciuri de fotbal, cate nopti si zile n-am mai visat cu ochii deschisi ascultand melodiile Laurei, cate scrisori n-am scris si cate mazgaleli n-am facut pe filele caietelor ingalbenite.....Enorm, am trait enorm dar parca ieri era....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu