Undeva, in spate la Timpuri Noi, pe unde trec eu in fiecare dimineata cu ganduri grabite dar pasi lenesi de ratusca, exista un loc al eternitatii asemanator picturilor lui Tudor Schor dar citadin si chiar recent amenajat. Un loc pe care rezidentii l-ar putea numi simplu "fata blocului" sau "in curte". Azi mai mult de un minut nu i-am privit aleile scurte si bancile pustii dar parca as fi petrecut o intreaga zi acolo, in bataia soarelui zglobiu de dimineata. In clipa aia in care timpul s-a oprit am stiut ca totul era ca atunci la tara, cand ma sculam devreme ca sa-mi iau la revedere de la caprite si ieduti cand plecau la pascut. Ciudata comparatie si totusi sentimentul lipsei de griji era acelasi, ca si cum dincolo de soare si linistea diminetii n-ar fi mai existat nimic...nimic atat de perfect.
Un comentariu:
si sa nu-mi spui ca perfectul nu are grad de comparatie - la mine are
Trimiteți un comentariu