Grivei, saracul, prin ce cartiere o fi ratacind el la ora asta din noapte. Pe la sase asa era la Timpuri Noi si singurul lucru pe care l-a facut cand compatriotii sai, cu inimi haine, au inceput sa-l maraie de pe margine a fost sa se ascunda dupa picioarele mele. Era piele si os si ochii-i cerseau un stapan cu inima buna care sa-i dea un culcus acolo cat de mic si un colt de paine. Cu speranta in suflet m-a condus pana la trecerea de pietoni, oprindu-se si uitandu-se mereu in spate sa vada daca vin. Si-a incercat si el norocul dar la trecere l-am fentat - desi toti au trecut eu am ramas in urma iar el s-a agatat disperat de picioarele altui trecator si mai apoi de fusta unei tipe elegante si s-a tot dus...Ce viata de caine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu