Sarutul lui Hitler

Toata saptamana asta de concediu nonrelaxant petrecut la tara printre ciment si caramizi  am avut tot felul de vise ciudate in care daca nu era omorat cineva si nu eram urmarita sigur rataceam pe undeva sau injuram birocratia. Aseara in ultima zi de nepasare am visat doar ca ma teleportasem in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si na belea, ma sarutam cu Hitler si mai tare e ca-mi placea si parca in vis eram un fel de amanta de-a lui. Sigur ca eu eram constienta ca nu sunt eu ci  ma folosesc de corpul unei nemtoaice  dragute de la tara a carui bunic nu aproba deloc ce facea nepoata lui in timpul razboiului. Si Hitler asta din visul meu pastra totusi distanta pentru ca atunci cand a vrut sa faca comanda de mancare dupa un meniu de pizza mi-a sugerat sa-mi aleg ceva din banii mei. Dar pana sa ma hotarasc eu comanda lui deja venise asa ca am renuntat si m-am dat la vorba. L-am intrebat, sigura de mine ca ma place, ce are de gand cu tot razboiul si genocidul asta. Cum crede ca va arata lumea peste 10-20 de ani. Si atunci i-am zis  ca stiu ca n-o sa ma creada dar eu vin din viitor si m-am nascut in 1982 si stiu ce o sa urmeze dar n-o sa-i spun ci vreau doar sa-mi spuna el cum crede ca se va sfarsi...

Si aici se rupe un pic firul  si apar iarasi eu pe niste drumuri gri printre oameni speriati de razboi  incercand sa-l gasesc pe Hitler, urmarita de privirile dusmanoase ale oamenilor de rand. Stiu ca el de fapt are pe altcineva, o femeie ... (poate femeia aia cu care s-a si sinucis) dar nu conteaza pentru mine, eu am ceva important sa-i trasmit dar nu stiu ce...Reusesc sa intru intr-o casa, o camera lunga unde in colturi diferite stateau 2 soldati si atunci este aruncata inauntru pe geam o bomba si incepe intre noi un shimb de pase cu bomba arzand ...

"O fi 12?" m-am intrebat atunci, "prea bate soarele" dar era doar 8 dimineata.As fi vrut, tare as fi vrut sa vad continuarea dar n-a fost sa fie sau poate ca mi-a explodat bomba in maini si mi-am pierdut memoria dincolo de moartea visului.

Laborator personal

M-as vaita de ceva...nu conteaza ce...M-as vaita si m-as victimiza pentru ca mereu ceva ce mi se intampla mi se va parea nedrept. Si as incepe iar sa insir scuze si as cauta cauze peste tot, as da vina pe tot si pe toate mai putin pe mine. Dar n-am s-o fac si am sa ma opresc aici cu destainuirile. Poate am mai crescut si desi sunt la fel de incrancenata sa le declar razboi tuturor (mai ales celor inocenti) am sa tac. Tacerea este singura mea prietena adevarata.

Am sa uit un pic de cuvintele grele care-mi atarna in gand si-am sa-si spun care a fost micul meu experiment de azi.
Eu si apa, sau lichidele in general, nu prea ne impacam. Un paharel de apa pe zi e chiar suficient iar dusul la baie de 2 ori pe zi ne convine.
Insa azi din anumite necesitati a trebuit sa torn pe gat nu unu, nu doua pahare ci ...incredibil ... CINCI!Si asta intr-un interval de jumatate de ora. Facusem o burtoaie de apa in care broastele sigur s-ar fi simtit in largul lor. Ceea ce m-a mirat a fost ca la sfarsitul acelei jumatati de ora a trebuit sa merg la baie unde mi-am imaginat ca am dat tot afara. Numai ca dupa o alta jumatate de ora mi s-a intamplat acelasi lucru, si dupa o alta jumatate de ora iarasi. Parca n-as fi baut un kg de apa ci o cisterna.
In concluzie daca beau  1 kg de apa in juma` de ora o voi elimina in 1h30. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca apa imi tranziteaza asa de repede corpul :D.

Si iata cum m-am inveselit! Alone.

dincolo de noi

Sunt un punct. Poate nici macar atat. /.
S-a inserat si stau pe scaun aici in fata calculatorului ca in fiecare seara, in camera mea de la etajul 4. Camera mea este una din cele 4 ale apartamentului din blocul asta vechi, construit prin o mie noua sute treizeci si ceva in cartierul asta  marginas al Bucurestiului. Si Bucurestiul este si el tot un punct. Poate nici macar atat...una din multele capitale ale Europei, penultimul continent ca marime de pe Pamant. Iar Pamantul este doar una din cele cateva planete din sistemul nostru solar care graviteaza in jurul Soarelui. Iar soarele astea este si el un punct printre ceilalti peste o suta de milioane de sori din Calea Lactee. Iar Calea asta Lactee e si ea un punct printre nenumaratele puncte-galaxii din universul asta pe care nici o minte nu poate sa-l cuprinda.
Si ne intoarcem la mine, la noi, la cat de mici suntem si cat de importanti ne dam uneori.

Dorit Levi

link

case si balcoane

Claxoane insistente, caldura infernala care te topeste de la primele ore, lume grabita, strazi transformate intr-o imensa mare de praf, motociclete care-ti farama creierii doar in cateva secunde...Singura mea consolare, in lumea asta urata, sunt balcoanele blocurilor. Si nu cele inflorite si ingrijite sau incadrate de vesnicele termopane fara personalitate, ci mai degraba cele negricioase si saracacioase pe care incep sa le transform imaginar. Le pictez, le impodobesc cu folori si iedera, umbrelute, scaunele si masute si apoi incep sa ma visez acolo sus citind o carte sau ascultand greierii de oras intr-o noapte senina.
Ei, dar mult mai bine mi-ar fi intr-o casa de tara, una din multele presarate de-a lungul drumului sau al sinei de cale ferata, oricat de darapanata sau plina de splendoare ar fi. Parca fiecare gradina, casa sau bolta ar fi a mea, insa doar pentru o secunda, dupa care trec mai departe...

Stop si de la capat stop

Iar m-am oprit desi semaforul e mereu verde pentru mine. M-am oprit sa mazgalesc pe un petec de hartie , sa citesc povestea lui Che, sa fluier la pasarica mea de lut, sa ma afund cu gandul in abisul zgarie-norilor din Hong Kong pe urmele Cavalerului Negru...
Sunt obosita si mi-e dor de shootere. Vreau Far Cry 2 dar chiar daca l-as avea batranul meu calculator nu ar mai face fata.