plimbare de duminica

Hmmm...acum imi dau seama ca n-am mai fost de mult contemplativa si nu ti-am povestit nici macar ultima mea iesire in parc de acum doua saptamani. Era duminica, parca, era soare si cald afara si am plecat la maneca scurta hotarata sa merg intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata, in parcul Plumbuita. Ultima data cand venisem de acasa cu autocarul ramasesem placut surprinsa de siragul de luminite care-l impodobeau pe inserat si tare as fi vrut sa cobor chiar atunci, sa descopar ce se ascunde dincolo de gardul de fier. 
Dar cand am ajuns mi-am dat seama ca totul era doar imaginatie, parcul nu e nici pe departe asa cum spera, si nu ascunde nici un secret. In afara bisericii noi de la intrare, care se intrezarea alba si frumoasa, printre frunze aramii si cabluri de tot felul, si linistea pescarilor de pe lac, nu mai era nimic de vazut. In schimb era ceva de gustat, ceva ce nu mai mancasem de mult - floricele cu caramel. Prima si ultima data cand mai mancasem fusese in Herastrau cu Talida si prietena ei si imi ramasese gandul la ele.
Dezamagita putin de Plumbuita am zis ca Teiul e pe aproape si ca n-ar strica sa vad ce mai face. Trecusera vreo 4-5 ani de cand nu-l mai vazusem, sau mai bine zis de atunci de cand facusem cunostinta cu Mishu. Era complet schimbat, totul era nou-nout si frumos asezat, doar vederea spre lac era neschimbata...sau doar un pic schimbata de lipsa apei. Mi-e greu parca sa aleg cuvintele si am sa-ti spun direct ca mi-a placut foarte mult,  m-am regasit in linistea lui, in porumbei si panselute, in fantanile arteziene si bancile cuminti, incalzite de soare, si in oamenii care se plimbau agale ca intr-un orasel de provincie. Nu stiu cum o fi seara, cand probabil studentii de la constructii il invadeaza, dar ziua e tare placut sa te plimbi pe aleile lui, sa te asezi pe o banca, sa citesti si sa uiti de timp.