despre casatoria mea imposibila

Am terminat cura de slabire de 2 saptamani si acum o sa mananc normal - adica mult si repede- cum imi place mie.  Daca dadeam jos mai mult de 500 g sa zic ca avea un sens sa continuu dar asa nu se merita ... nunta lu` frate-miu a trecut si motivatie nu mai am. De intalniri cu posibili viitori iubiti nu are rost sa ma dau in vorba (daca as fi fost si credincioasa m-as fi calugarit de mult) iar  in camera la mine n-am oglinda sa-mi aminteasca in fiecare zi ca sunt cu zece kg mai grasa decat acum 5 ani.

Apropo de iubiti si nunti, acum dupa nunta lu` frate-miu, tot neamul mi-a prezis ca eu urmez si ca de pe acum incep sa se pregateasca. Ha, ha, sa fim seriosi, cum ar putea oare cineva sa-si imagineze ca eu o sa ma marit vreodata? Lasand la o parte pretentiile, intoleranta si egoismul meu ... cum as putea eu vreodata sa ma las dusa la slujba aia plictisitoare din biserica si sa accept tot tambalaul ala nuptial de o zi si o noapte? A, da, poate la starea civila m-as duce alaturi de cel pe care il iubesc si ma iubeste sau de cel care ma iubeste si are multi bani (asta desigur fara sa renunt la numele de familie) . Dar ambele variante par imposibile intr-o lume in care mai toti confunda iubirea cu buna intelegere, obisnuinta si sexul... Dar poate ca iubirea atat de ascunsa si rara cum mi-o imaginez eu nici nu exista si atunci cu atat mai mult cele doua variante vor cadea.