Asa sunt eu. Cand sunt singura incerc sa ma conving pe mine insami ca de fapt asa mi-e cel mai bine dar din viata mea totusi lipseste ceva si ma las usor corupta de imprejurari desi ma tem sa nu sufar . Iar atunci cand golul se umple mi se pare ca ma sufoc si vreau sa fug, sa scap, sa evadez. Si atunci cand ma eliberez mi-e bine ...pana cand iar o sa ma simt singura, si iarasi o sa incerc sa ma conving, si iarasi o sa lipsesca ceva... si iarasi o sa ma plang ca n-am aer si o sa caut o multime de motive sa ma justific mie insami.
Si chiar si din lantul asta lipseste ceva, un simplu paradox: vreau sa ma eliberez dar nu e atat de usor caci catenele sufletului ma tin inlantuita si am ranesc cand ma smulg si nu pot dintr-o data, trebuie sa ma chinui mult pana sa reusesc sa le rup. De asta cel mai bine ar fi sa ma tin tare cand sunt singura, sa nu sper la nimic si sa nu ma las corupta si sa ma conving pe mine insami ca asa mi-e cel mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu