Privesc in jur si ma minunez de fiecare data cum de au oamenii astia atata vointa si atata energie caci la mine totul ramane in stadiu de vis. Mi-ar fi trebuit poate o bagheta magica care sa faca totul simplu. Daca trebuie sa ma zbat niciodata n-o sa mi se para ca visul meu merita atata efort pentru ca, in fond, nu iau nimic cu mine: nici casa, nici masina, nici distractie, nici studii. Daca am fi fost nemuritori altfel s-ar fi pus problema dar asa nu pot sa inteleg cum ceilalti pot ignora moartea, pot sa-si faca planuri si sa lupte pentru visele lor.
Mi-as dori si eu casa mea, sa mi-o decorez cum imi place: sa am un dulap incapator, un pat moale, o camera numai pentru pictat, o masina de spalat functionala, o masa de calcat, o biblioteca doar a mea...Dar toate astea pentru mine inseamna multi bani, munca si iar munca si timp liber mai deloc. Iar daca nu sunt dispusa sa fac compromisul asta pentru ceva atat de efemer, ce e de facut?
Uneori am impresia ca daca nu pot avea casa asta nu-mi pot implini nici unul din celelalte vise iar alteori, din contra, mi se pare ca daca m-as indatora as fi legata de maini si de picioare cu tot cu visele mele si n-as mai avea liniste.
Sunt debusolata si in conditiile astea nu cred ca o sa pot vreodata sa iau vreo hotarare iar visele mele tot inchise in sertar vor ramane.
Deprimant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu