Victor Lee

link

Màriam Ben-Arab

blog

E pentru prima data cand stau in Bucuresti in lunile astea de caldura torida...

Stop, stop!!!! Acum am vazut ca voiam sa abordez aceeasi tema ca si Mariko. :) Da, acum am vazut, ca eu fac mai multe in acelasi timp...cu un ochi ma uit la ce scriu cu altul mai vizitez si alte bloguri si oricand pot sa ma opresc din scris si sa rezolv ceva urgent la munca. De-asta nici nu fac nimic bine. Ei bun, si acum? Ce daca a scris si Mariko oricum voiam sa povestesc cam ce-mi place mie vara asta.

*Imi place dimineata cand ies din bloc si e numai bine de cald si toata aleea miroase a tei proaspat (seara parfumul de tei amestecat cu caldura inabusitoare e prea puternic iar mie ceaiul nu-mi place ca ma face sa ma simt bolnava).
*Imi place ziua ca stau la umbra la birou cu aer conditionat si apa rece langa mine.
*Imi place inghetata la nebunie si cola cu ghiata pe caldura de foc
*Imi place rochita mea albastra pe care o port in casa
*Imi plac adierile de vant care se fac simtite uneori, curentul care se face in autobuz de la geamurile deschise, umbra copacilor si ploia torentiala dupa o zi caniculara
*Imi plac oamenii care asteapta in statie imbracati toti in culori deschise si mai ales in alb...ca si cum marea ar fi aproape
*Imi place fantana din piata Unirii si picaturile racoritoare care-mi poposesc pe obraji cand ma apropii
*Imi place seara cand privesc pe fereastra camerei mele verdele negru al copacilor tacuti, cand simt briza dulce a noptii si cantecelul unui greiere ascuns in iarba...
*Imi place sa ma intorc acasa pe inserat si sa gasesc in fata blocului copii care se joaca si cate o mama care striga de la balcon" La masa!" iar ei nu vor sa-si lase jocul de vacanta si sa urce...asa cum faceam si eu.
*Si-mi plac batraneii care stau in parc la taclale pana seara tarziu...

Geraldo Valério

link

Simona de ziua ei nu mai are nimic de scris. Simona e doar fericita ca a primit flori albe si ca si-a inaugurat palariuta albastra pe care tot o lauda. Simona ar face un singur lucru, ar rasfoi la nesfarsit pagini de picturi, desene si ilustratii si ar vrea si ea sa poate desena ceva care sa placa....si ar mai vrea sa nu mai intalneasca persoane care au o parere proasta despre toti si despre toate si care se vad deasupra tuturor.

Palarioara mea

Desi Alex Noriega are desene mult mai reprezentative am ales sa-mi pun pe blog "Sleeping bunnies always work!"

Aya Kato

Sunt vrajita de stilul asta de a desena cu multa culoare si multe datalii care par aruncate la intamplare cand de fapt sunt asezate intr-o ordine perfecta...Abia m-am hotarat ce desene sa-mi aleg de aici

Despre cirese si bratari de aur...

Nu-mi plac ciresele mici, fara coada si cu gauri. Nimanui nu cred ca-i plac. Imi plac ciresele mari si negre, ca o inimioara insangerata de pasiune care-mi coloreaza limba. Chiar daca au viermisori nu-i o problema, oricum si viermisorii tot din ele mananca, deci tot o particica de cireasa sunt si ei...Cu toate astea le scot samburele inainte sa le mananc si pun viermisorul deoparte pe marginea farfurioarei alaturi de ceilalti. Saracutii atat de mici si scosi afara fara mila din cuibusorul lor unde aveau mancarica din belsug. Dar asta este legea "junglei", cel mai puternic invinge.:)

De aur nici nu vreau sa aud si parca sa mi se faca in ciuda primesc numai cadouri din astea. Imi vine sa arunc bratara pe care mi-a facut-o cadou mama cu atata incantare...sperand ca si eu voi fi in culmea fericirii cand imi voi pune ditamai brataroiu la mana. Desigur n-am putut sa-i spun direct cat de dezamagita am fost, doar i-am spus ca nu merit, ca n-am la ce sa o port, ca e periculos sa mergi pe strada cu o asa bratara la mana. Si iar a inceput cu morala...ca " ia-ti si tu un costum elegant sa mergi la serviciu, aranjeaza-te si tu, da-te si tu cu un ruj, ca ai vazut fetele la varsta ta ce cochete mai sunt, si descurcarete si altele au si copii...Eu la varsta ta mama aveam responsabilitati, il aveam pe Dan..." si din acelasi ciclu " Fa-ti si tu o prietena, ca haide prieten nu mai zic, iesi si tu in oras, chiama si tu fetele la tine, mai da-le un telefon, nu mai fi asa inchistata ca n-o sa rezolvi nimic in viata, or sa te calce toti in picioare, fii mai comunicativa ca altfel nu poti sa te descurci si singura nu poti sa traiesti".Frumos cadou desigur numai ca eu nu stiu sa apreciez adevarata valoare a lucrurilor.

Bruno Corte

link

Rita Oliveira Dias

see blog

Quint Buchholz

Sa vorbim despre carti

Marjolein Bastin

Marjolein Bastin is one of the most distinguished natural illustrators. Has also achieved huge success in America with an array of books and stationery products (ranking: 2nd after Disney!).

Oare cum o fi sa simti ca ai prieteni? Ca mie si atunci cand am, mi se pare ca n-am. Ori nu stiu sa fac diferenta, ori sunt prea exigenta si am o idee gresita despre cum ar trebui sa fie un prieten.

Ieri am fost acasa la o "prietena" pe care n-o mai vazusem de vreo 7 luni. Am cunoscut-o anul trecut cand faceam scoala de soferi. Mi s-a parut o scumpa la inceput, o fire deschisa, un copil de 17-18 ani care voia sa invete sa conduca. Treptat am aflat mai multe despre ea si am ramas aproape socata cand mi-a spus ca era cu 2 ani mai mare ca mine, ca era divortata si recasatorita in Japonia, si avea casa ei in Buzau. :) Sigur asta nu schimba cu nimic faptul ca-mi era si imi este draga asa cum e, cu firea ei generoasa, comunicativa si mereu vesela...dar si limbajul destul de piperat. Exact opusul meu...

Am gasit-o neschimbata si ea pe mine la fel de tacuta si cuminte. Ca si cum toate lunile astea n-ar fi trecut, ne regaseam pe aceleasi strazi asfaltate ce emanau cladura prin toti "porii".

Acasa la ea mai era o prietena pe care tot anul trecut mi-o prezentase si mancasem la Ioana o inghetata impreuna. De gasca si ea dar cu un limbaj mult prea picant pe care firea mea rezervata il tolereaza cu greu. Multora le vine greu sa vorbeasca in felul asta in prezenta mea si daca nu se opresc cel putin isi cer scuze glumind si argumentand ca si ele erau la fel mai de mult doar ca anturajul le-a mai schimbat. Ma compatimesc oarecum " daca ai fi stat mai mult cu noi sau daca ai fi avut si tu pe cineva ai fi vorbit si tu la fel".

Am mancat shaorma de la Toledo si am ascultat povestile lor despre baieti, petrecerea de azi noapte, amintiri din Japonia si nu pot sa spun ca mi-a parut rau sa fi vazut viata si prin alti ochi decat ai mei...Si totusi n-as vrea sa duc o asemenea viata, prefer cuibul meu linistit, prefer singuratatea in care sa pot visa cum am facut-o mereu.

M-am simtit stinghera cand un prieten de-al lor care le insotise si la petrecere a venit la ele. Manelistul tipic care nu stie sa vorbeasca altceva decat de petreceri si femei...asta e prima impresie...Deja cuvintele piperate au disparut si s-a inceput o conversatie normala pe care multi o numesc barfa despre persoane pe care nu le cunosteam dar ei le stiau prea bine. M-am ridicat sa plec si au sarit pe mine ca sa nu plec (nu stiu sa fi mai dorit cineva sa mai stau si sa-l plictisesc cu tacerea mea). Manelistul, la fel de generos ca si ele, desi nu ma cunostea decat de 20 de minute, s-a oferit sa ma duca acasa cu masina. Desigur in masina si-a dat manelele la maxim si m-a intrebat stii melodia asta, iti place? Ca si cum eu as avea fata de manelista :))Se baza desigur pe faptul ca cine se aseamana se aduna si mai ales ca fetele ma prezentasera cu prietena noastra....prietena...hm...prietena...Cand am coborat in fata blocului la mine mi-a spus la revedere certa...probabilitate infim de mica... :) Ca sa vezi cum isi face omul prieteni generosi fara sa-i recunoasca.

Ric Nagualero

link

Paradis

In iarna, cand am trimis colegilor mei din Italia pozele cu marea inghetata au concluzionat cu totii ca Romania trebuie sa fie o tara frumoasa care merita vizitata. Si totusi daca Dinu Lazar nu si-ar fi folosit bagheta magica niciunul din colturile astea de paradis nu ar fi aratat asa .

Ana Ignatieva

more fairies

Miercuri va fi o zi grea. Va trebui sa ma imbrac frumos si sa ma pregatesc pentru a fi centrul atentiei, si nu pentru ca as avea ceva de zis (ar fi fost de mirare) sau ceva interesant de prezentat, ci doar pentru ca va trebui sa-mi servesc colegii cu prajituri. Pentru prima data in cei 24 de ani pe care o sa-i implinesc voi fi centrul atentiei ... Cat am zis ? 24? Hm, ciudat, cred ca ceva nu e bine... Asta ar insemna ca pana acum am avut 23? Si totusi numarul asta nu-l recunosc desi de multe ori l-am avut pe buze in acest an. Nu-mi aduc aminte cand sa fi implinit 23 de ani...si nici 22....si parca niciodata n-am avut 20... Cred ca am fost indusa in eroare, numai 18 ani imi amintesc sa fi implinit anul trecut cand am primit o rochita de vara si un lantisor de la mama. E clar...cineva face misto...ori mi-a furat anii ori pur si simplu m-a pacalit ca as fi mai mare decat sunt si eu am luat-o de buna.

In fine, indiferent de varsta, e ziua mea si n-am cum sa scap de pupacit, de la multi ani si nici de invitatul colegilor la prajituri care mi se pare partea cea mai grea din toata povestea asta. N-am ce sa fac , a venit si "examenul "asta dar o sa treaca repede....din fericire :D. Trebuie sa-mi fac curaj ...si oricum se putea si mai rau...Ce-ar fi fost sa am un tort in fata cu lumanarele aprinse in care sa suflu si toata lumea din jur sa-mi cante la multi ani ...Cu siguranta as incepe sa plang si as fugi ingrozita la baie cum faceam si atunci cand i se canta la multi ani fratelui meu. De fapt atunci ma inchideam in camera si plangeam pana se gandea mama sa vina sa ma consoleze...Mi se pareau toti niste monstri cu ochii atintiti asupra mea, cantand o oda a mortii:D (fascinant, ce sa zic!).

Sunt terorizata de idee de a fi centrul atentiei si desi indiferenta e grea o prefer de mii de ori.

Arantza Sestayo

Arantza website

Pana acum doua saptamani nici un chip de chinezoaica nu mi s-a intiparit in minte . Toate mi se pareau la fel cu ochisorii lor mici care par sa zambeasca mereu. Dar uite ca in sfarsit am intalnit doua chinezoaice deosebite pe care n-am putut sa le uit. Una mititica si frumusica foc...parea un inger si stalcea asa frumos romana de-mi venea sa mor de drag. M-a convins pe loc cu zambetul ei bland si vesel sa-mi iau o pereche de adidasi. Cealalta era inalta, subtirica, cu parul blond-roscat si foarte eleganta pentru o vanzatoare de pantofi.Modul cum vorbea, gesturile, privirea raspandeau in jur liniste si calm...un colt de liniste intr-o mare agitata.

Inchid ochii si zambesc asa cum imi zambeste Li cand ma vede si cand ma saluta inclinand usor capul. Li vinde prosoape de multi ani in Europa, si-a adus aici toata familia...E prezenta mereu la datorie cu prosoapele atarnate pe sus si ingramadite pe taraba, in fiecare zi de dimineata pana dupamiaza, pe soare, ploaie si vant. Ce viata sa fie asta, departe de tara ta, de prieteni, nestiind daca te vei mai intoarce vreodata, incercand sa supravietuiesti si sa te obisnuiesti cu o cultura mult diferita de a ta?!