Felicity Rogers

link

nota de vioara

Sunt sigura ca esti curios sa aflii cum mi s-a parut Ateneul la prima vizita. Pai cum se mi se pare?! Mititel si frumusel cu o sala aurie primitoare si niste picturi superbe infatisand istoria romanilor de la Decebal pana regele Carol. Gazda mea, care obisnuia sa mearga in tinerete la Ateneu, mi-a spus ca in perioada comunista toate picturile erau acoperite ca nu cumva istoria sa devina amenintare la adresa sistemului.

Spectatorii nu erau imbracati elegant cum imi imaginam si imi pareau mai toti profesori de muzica, tineri - muzicieni in devenire - si cateva persoane culte care obisnuiesc sa asculte nemiscati muzica simfonica. Nu contest faptul ca sonatele pentru pian si vioara ale lui Beethoven sunt divine si nu pun la indoiala nici talentul Marianei Sarbu la vioara si al domnului Valentin Ghiorghiu la pian dar ...eu, neavand rabdare din fire, m-am plictisit si dupa vreo juma de ora rataceam printre dragonii si tigrii inaripati de deasupra mea.

Cand reveneam iarasi cu privirea spre scena vedeam doi copii (o fetita la vioara si un baietel la pian) crescand vazand cu ochii si incaruntind treptat...ajungand la batranete si ramand tot acolo pe scena, cantand la nesfarsit acelasi pasaj allegro. Cati ani de munca le-au trebuit oare ca sa ajunga la perfectiune si sa poata canta in Bucuresti la Ateneu, ascunsi de ochii oamenilor de rand care prefera Voltaj si Byonce?

In cele doua ore petrecute pe scaun simteam cum notele imi patrundea prin firele de par si imi infasura inr-o matase fina mintea, gandurile, amintirile...Vioara mi-a placut mereu mai mult decat pianul ...Pianul e linisit, nobil, distant dar vioara...vioara e plina de pasiune si energie iar pe notele ei nu poti decat sa iubesti, sa iubesti si sa iubesti.

tombola

Dupa 67 de zile am castigat la Prizee! Nu-mi vine sa cred, chiar o sa primesc acasa un radio-omulet?! Abia astept! Am avut noroc ca la tombola erau inscrisi mai multi si chiar nu speram sa castig. Si faza tare e ca tocmai mi-a picat un fir alb din cele multe pe care le am ascunse prin par. Ce-ar fi ca pentru fiecare fir alb cazut sa castig cate ceva?Ma intreb daca nu cumva or sa pice toate anul asta sau la inceputul celui viitor cand o sa castig marele premiu - presimtire de cand eram mica-.

tabla inmultirii

Nu mai puteam de ras si ma sprijineam de usa de la intrare desi situatia era mai mult de plans...sa ai 24 de ani si sa nu mai stii tabla inmultirii...Atatia ani de matematica: generala, liceu, facultate pentru ca acum sa nu mai stiu tabla inmultirii?!!!

Hai ca 2x3 stiu din prima ca fac 6 dar cand vine vorba de 6x9, 8x7, 8x9, 9x7 incep sa ma scarpin in cap...oare cat facea? si ma apuc sa calculez -noroc ca adunarea n-am uitat-o - 6x7 fac 42 si cu inca 12 ar veni 54, 7x7=49 si cu 7 vine 56, 8x8 parca era 64 si cu 8 ar veni 72, 7x7=49 si cu inca 14 vine 63. Uf, greu mai e!

Si sunt sigura ca inainte stiam pe derost tabla inmultirii si nu trebuia sa ma gandesc deloc oare cat face! Mda cred ca de la atata stat degeaba mi s-au imputinat neuronii...:D

De ziua indragostitilor neindragostiti am mancat - pentru prima data in viata - mancare chinezeasca

si am primit ciocolatele delicioase cu cireasa ...si in plus =bilet la Ateneu pentru duminica= . Yuppy, o sa vad si eu in sfarsit cum e sa mergi la Ateneu!

Voteaza!

Simon Pais

clic

la razboi inainte

Siropel ca sa nu zici ca pe tine nu te-am anuntat...am primit telefon de la firma aia de recrutare si mi-au zis ca cei de la Unicredit Produzioni Accentrate ar dori sa ma aiba in echipa lor. Mai ramane sa stabilesc maine detalii legate de contract si sa-mi redactez demisia. Uffa, parca incepe sa-mi para rau ca plec...sa dau eu cu piciorul la o asa plictiseala (cine o sa ma mai plateasca pe mine pentru stat degeaba?)! Si colegii mei...Raymond care-mi zambeste vorbind la telefon, Mihaela care ma dadaceste, Octav care mi-a dat azi ciocolatica pe care a primit-o, Cristina care mereu are ceva sa-i scot la imprimanta... Dar, in fine, ma asteapta acolo alti colegi si un training de 2 saptamani in Italia...

Iar se intampla sa mi se puna pata pe ceva si dorinta sa mi se indeplineasca din prima ...La admitere n-am vrut sa ma inscriu decat la o singura facultate si acolo am intrat, cand m-am angajat la Moda Very Chy de la primul anunt si de la primul cv am fost acceptata, iar acum, dupa un an si ceva petrecut la Angelo Costa, mi-a venit in seara de ajun sa aplic la jobul asta (si doar la asta) si iata-ma.

Si cati nu spun ca fara spaga sau prieteni nu poti sa-ti gasesti un job in ziua de azi.

de la vis la vis

Imi aduc aminte ce incantata mai eram cand am vazut pentru prima data scris intr-una din scrisorile Talidei cuvantul "vizavi". Intr-o clipa cuvantul asta bizar s-a trasformat in cel mai frumos cuvant din lume "vis-a-vis" ...dar nu citit in frantuzeste ci pe romaneste... de la vis la vis sa visam la infinit...

cel mai bun prieten

Facciamo pipì insieme?

in viaggio con il mio migliore amico

by Francesca Vignaga

vacanta GRI

Desi la prima vedere spitalul pare ultimul loc in care cineva si-ai dori sa stea fie si pentru cateva clipe, cred ca atmosfera e placuta daca stii cum sa o privesti . Coridoarele sunt lungi si strimte si auzi tocurile pantofilor lovindu-se sec de pereti, prin usile intredeschise zaresti pijamale barbatesti indungate, asistentele lenese se plimba de colo-colo cu carucioarele pline de seringi, pansamente, pliculete cu pastile si sticle albastrui, o infirmiera duce plosca la WC, o bolnava in capot, cu perfuzia in mana, isi taraste incet papucii pe gresia rece. Peste tot miroase a "doftorii" iar in saloane te izbeste mirosul puternic de clor al lenjeriilor albe ce ascund timid saltelele murdare.

Desi orele de vizita s-au dus de mult vezi paznici care-ti deschid larg usile dupa ce le-ai strecurat in buzunar o bancnota mototolita. E seara, e liniste si totusi in saloane se barfeste si se rade soptit. Victimele sunt ori colegii de servici, ori rudele, ori personalul medical care nu mai stie cum sa-ti ceara bani pentru orice serviciu mic care tine pana la urma de datoria lor.

Se infiripa imediat o legatura aproape intima intre persoanele din salon care insa se destrama pentru totdeauna cand medicul pune parafa de externare pe bilet. Se spun povesti adevarate, se impart experiente de cele mai multe ori legate de boala si apare o grija dezinteresata si reciproca intre pacienti . "Nu mai mancati banane ca va constipa! Vreti sa va imprumut telefonul sa sunati acasa? De ce nu-i spuneti asistentei sa va faca un calmant?Vreti sa o chem eu?"

Aici, in lumea asta gri, te cufunzi in linistea uitarii iar minutele trec din ce in ce mai greu. Nu mai stii cate zile au trecut de cand n-ai mai respirat aer proaspat, de cand n-ai mai vazut lumina soarelui, de cand n-ai mai auzit masinile trecand sau de cand n-ai mai urmarit un film la televizor... Totul se invarte intr-o lumea minuscula, cateva saloane, cateva holuri, cateva alei ...printre oameni care vin si se duc din ora in ora, din zi in zi...

In fiecare dimineata e vizita medicala ( mai putin in weekend-uri), singura care te scoate un pic din noua rutina zilnica. Parca te cuprind emotiile cand vezi medicul intrand cu asistentii dupa el. Distant, se uita la tine si la fisa medicala. "Tu pleci azi, esti bine!" "Tie tre` sa-ti mai facem niste investigatii" "Cum, nu te-ai ridicat inca din pat ?" Bangui ceva si taci, astepti sa treaca vizita si o noua zi...Poate va fi mai bine!

Jerry Uelsmann

link

buna dispozitie

Pentru ca azi e primavara mi-am luat gecuta si gentuta alba, mi-am dat jos puloverul maro pe care intentionam sa-l port azi si m-am imbracat cu bluzita mea cea crem ...Mi-am pus si cerceii pe care nu-i mai purtasem de doua saptamani ca mi-a fost urechiusa blonavioara, mi-am indesat picioarele in adidasii cei mai comozi, mi-am infasurat gatul in esarfa mea moale si am zbughito pe scari.

Soare, cald, pasarele, un nene care ma anunta ca se ia lumina, traversarea bulevardului prin loc nepermins (cum aproape niciodata nu se intampla), Descopera la chioscul de pe colt, 21 care ma asteapta in noua statie, multe scaune goale in tramvai, zambilute colorate si ghiocei la Unirii...frumos, frumos, frumos...Vreau sa zbor!

felinarul ganditor

Cand ma intorc acasa cu troleul -de obicei- e seara tarziu si trebuie sa traversez parcul palid luminat ca sa ajung la bloc. Cobor mereu in viteza si inevitabil privirea imi cade pe adapostul in care paznicul de serviciu motaie...Cred ca ma cunoaste ca doar aproape nimeni nu mai circula la ore asa tarzii... si apoi la felul in care imi "tarasc" piciorul sigur n-as fi greu de recunoscut.

Pasind pe aleea principala ma chinui sa nu calc stramb pe lespezile crapate -cand am ghetele in picioare imi permit sa privesc la stele printre crengile desfrunzite dar cu cizmele e mai greu -Cand ajung la statuie drumul se bifurca si atunci o iau in dreapta asteptand din clipa in clipa sa se stinga felinarul care-mi lumineaza calea. Asa face de fiecare data cand trec eu , ori nu ma suporta, or se rusineaza, ori ma place si ma saluta ...n-as sti sa-i descifrez limbajul ... numai ca, incredibil, aseara nu s-a mai stins. Poate se gandea aiurea sau poate nu-si pusese ochelarii caci nici n-a clipit cand am trecut pe langa el si tare m-am mirat...Numai cand am iesit de pe alee s-a stins , l-am vazut cu coada ochiului si am zambit in gandul meu...s-o fi indragostit de felinarita de vis-a-vis.

In spatele blocului sunt mereu caini dar cred ca si ei ma cunosc ca niciunul nu maraie la mine ...Desi stiu ca e tarziu si usa de jos trebuie sa fie incuiata o incerc de vreo doua ori sa ma asigur ca chiar e nevoie sa-mi caut cheile ratacite prin geanta. Urmeaza apoi partea cea mai neplacuta a zilei descuiatul si incuiatul usii de la intrare, aprinsul luminii pe scara, urcatul celor 4 etaje, dat sufletul pe scari, cautat iar cheile si descuiat usa apartamentului. Uhhhh, am obosit!...

Sandy Skoglund

link

lumea de alta data

Ca tot imi imaginam eu un restaurant capitalist precum o cofetarie comunista cred n-ar fi o ideea rea ca cineva cu bani sa deschida un local frumos si ingrijit cu specific comunist. Nu prea am o idee clara despre cum sa arate dar ar trebui sa aiba muzica anii `70 -`80 la magnetofon si ... Sau mai bine sa se faca un loc de distractii comunist: muzeu, cinematograf, scoala, discoteca, cofetarie, tutungerie, mat...asa cum imi amintesc ca era inainte ca eu sa implinesc 8 ani.

Tin minte ca la parterul blocului meu erau aceleasi geamuri masive ca si acum numai ca dincolo de ele se ascundea o alta lume, o lume mai simpla care te lasa sa o patrunzi dintr-o privire. In gang era intrarea in cofetarie. Acolo, intr-un decor gri stateau asezate ca ciupercutele dupa ploaie niste mese rosii cu picior alb pe mijloc, inconjurate de tamburete de aceeasi culoare. Ca sa ajung la frigiderul de prajituri, aidoma celor de azi, trebuia sa ma strecor printre ele si apoi sa ma asez la coda in dreptul tejgheli care se lungea mult in dreapta. De obicei imi luam alvita, nuga sau ciocolata de casa la kg si imi intindeam bratul sa dau banii ca eram prea mica si abia daca mi se vedeau ochii cand imi venea randul.

La iesirea din gang, in spatele cofetariei era tutungeria. Acolo ma trimitea tata mereu sa-i iau tigari si de fiecare daca il puneam sa-mi repede de mai multe ori numele "Top cu filtru" -Carpati sau alte neamuri fara filtru nu fuma niciodata - ca nu cumva sa iau ce nu trebuie. Acolo totul era din sticla si puteam sa vad prin geamurile de la nivelul meu o gramada de cutiute albe si galbui manjite in culori palide si ingramadite unele in altele.

De partea cealalta a gangului era magazinul de paine. Uneori il visez cu usile din sticla masiva larg deschise, cu oameni asezati cuminti la coada, cu tejgheaua din lemn lacuit in crem-galbui...Si vag imi apar in minte oamenii ce stateau in fata mea si cereau cateva feliute sau jumatati de paine. Noi mereu luam painea intreaga si cand trebuia sa platim bagam moneda intr-o gaurica special facuta in tejghea. Acolo, in sertarul tejghelei se reunea dupa un drum lung cu alte surate ale ei.

Apoi in fata blocului se intindea magazinul alimentar de unde imi lua mama sana cu capac argintiu sau sharlota la borcan...Singurul lucru pe care mi-l amintesc din aspectul ei este peretele imens de la intrare pe care erau tapetati cativa flamingo roz pe lac care ma fascinau.

Langa alimentara se afla aprozarul de fructe si legume. Acolo nu intram niciodata, aveam asa o repulsie fata de locul ala care se numea atat de fioros "APROZAR" si fata de vanzatorul, un om gras cu sort si bereta, care statea mereu in prag laga sacii de cartofi.

Au trecut 17 ani de atunci, cofetaria si-a modificat intrarea si a devenit alimentara pentru ca mai apoi sa se transforme din magazin de menaj. Tutungeria tot alimentara a devenit iar acum isi cauta chirias. Painea s-a trasformat in farmacie si cabinet medical. Alimentara s-a impartit in 3: magazin de mobila, magazin mixt, supermarket (la un moment dat fusese si sala de jocuri) si si-a schimbat complet infatisarea.

Nimic nu a mai ramas la fel si uneori devin noastalgica dupa cutiile mari de chibrituri, dupa palarioara bleumarin si bluzita portocalie de soim, pagina de inceput a cartilor cu portretul lui Ceausescu, genericul nemiscat de pe ecranul televizorului alb negru inainte sa inceapa desenele animate, revista Lumea copiilor...

Mi-ar placea parca sa mai revad lumea asta a copilariei intr-un coltisor de Bucuresti, o lume atat de prafuita si atat de iubita si detestata in acelasi timp. As vrea ca cineva sa stearga parful de pe ea, s-o spele, s-o vopseasca in culori si apoi s-o aduca la lumina pentru cei nostalgici ca mine.

Haydn Cornner

link

idei fixe

Siropel, stii tu ideile mele fixe? Ei bine, in weekend am fost acasa (dupa o luna de absenta) si sambata l-am invitat pe frate-miu in oras pe banii lui :)). Mi-am adus aminte ca in ianuarie a fost ziua lui si ca nu mi-a facut cinste. Dar nu asta voiam sa spun...

In Buzau stiu din totdeauna ca singura pizza buna o fac astia de la Junior si singura Shaorma buna din oras e la Toledo, asa ca am sustinut cu inversunare sa mergem acolo si nu in alta parte...ca sigur in alta parte n-o sa ne placa mancarea si nici atmosfera. El in schimb sustinea ca n-ar fi rau sa ne asumam riscul disconfortului si sa mai vedeam sau sa mai gustam si noi ceva nou. Eu - nu si nu , el - da si da. Si norocul nostru a fost ca tot contrazicandu-ne s-a inserat si-a inceput si sa ninga si m-a apucat o moleseala de n-as fi mai iesit din casa nici batuta. Si totusi am iesit :D ca deh! eu fusesem cu initiativa si nu puteam sa mai dau inapoi.

Lenesa cum sunt, am zis ca renunt la ideile mele fixe si mergem la Pizza Marina ca e mai aproape. Dupa cum am spus, nu mai fusesem niciodata acolo, chiar daca o stiam din totdeauna acolo in spatele palatului. Mereu cand treceam cu masina sau pe jos indreptandu-ma spre liceu sau spre gara (si tare multe drumuri am mai facu pe aici) nu vedeam decat jaluzele trase si aerul aproape batranesc al locatiei cu geamuri mari de alimentara. Acolo nu putea fi dupa mine decat o bodega ordinara, cu scaunde si mese de fier vopsit alb si ruginit peste care cadeau lenese fete de masa patrate si in carouri, ca in cofetariile comuniste unde se servea limonada, si cu chelnerite la sort alb si panglica broda si apretata pe cap.

Dar surprize-surprize!!!! Pizza Marina s-a dovedit a fi cea mai fina locatie in care am intrat vreodata ... acum nu ca n-ar mai exista si altele si mai si. Atmosfera intima, aerisita, decor rosu-grena , inimioare, chelneri desavarsiti...N-am vazut pana acum pe nimeni sa-mi toarne in pahar Cola cu atata eleganta ! Mancarea italieneasca foarte buna, pizza excelenta, pui cu cartofi si porumb yam-yam! Desi papasem o gramada la pranz si nu mai aveam chef de molfait, am mancat tot . Si apoi muzica... cea mai buna muzica de la telenovele data asa incet cum imi place mie...mmmm...

Junior si Toledo imbaxite de fum sunt vai de capul lor in comparatie cu Pizza Marina. Si de aici rezulta ca noul nu stica iar ideile mele fixe nu sunt bune si trebuie aruncate :P. Ei, stai asa, n-o sa le arunc chiar pe toate. Doar n-o sa ma pun acum sa incerc tigari, droguri, alcool si sex doar pentru ca zic unii ca sunt bune!:D

Jonathan Barkat

link

Mare ti-e gradina!

Auzisem ca unii oameni iti tin banii la ciorap, vazusem pe la tara batrane la 90 de ani tinandu-si innoadati marunteii in batiste dar nu-mi imaginam ca in Bucurestiul anului 2007 cineva isi poate tine banii in pantof.

Si totusi, cu o ora in urma ma aflam in tramvai la Foisorul de Foc si asteptam pasiva sa se faca verde la semafor...Si ce sa vezi? Chiar in dreptul ferestrei mele un nene la vreo 40 de ani, intr-un picior, lasand sa se vada un ciorap bleumarin tocit, se chinuia sa scoata ceva din pantof. Pe moment m-am gandit "saracul om, i-o fi intrat ceva acolo si nu mai poate sa mearga". Dar nu, dupa ce s-a holbat bine, a scos din pantof o bancnota mototolita de de 50RON, apoi a pus-o la loc si a scos alta de 100 RON...Dupa care, uitandu-se in jur multumit ca un Mr. Bean, s-a incaltat si s-a indreptat spre magazinul alimentar din spate...:D. Iti dai seama onoarea deosebita facuta vanzatoarei de a primi o bancnota parfumata din pantoful magic!

Toate ca toate, dar ma intreb de ce o fi ales omul asta sa-si tina banii in pantofi si nu in buzunarul pantalonilor sau al gecii de pe el?! Poate se simte in permanenta urmarit de hoti sau gangsteri, poate n-are buzunare la haine desi ma indoiesc, poate a furat banii si s-a gandit ca in pantof stau ascunsi cel mai bine si in acelasi timp are acces mai facil la ei decat daca i-ar tine in chiloti. :)).