Aseara pe la 19:30 m-a apucat ploaia mare in drum spre statia de tramvai si in loc sa ma adapostesc undeva mi-am vazut cu incapatanare de drum ca si cum trebuia cu orice pret sa prind ultimul tramvai.Trotuarul era doar al meu si devenise scena pentru oamenii lipiti de peretii cladirilor...spectatori care priveau tacuti ca la teatru picaturile mari de ploaie ce se spargeau in asfalt. Umbrela deasupra capului a rezista eroic dar in dreptul statiei cat am inchis-o sa pot urca ploaia a gasit timp sa se razbuna si mi-a navalit in par.

Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.

Frumoasa a fost insa senzatia cand am ajuns in camera mea unde mi-am schimbat hainele ude...Cald, bine, adapost, departe de lume, de ploaie...in cuibusorul meu, pe paturica mea...