Seara de 22 martie ar trebui sa figureze cu rosu in calendarul vietii mele. Nu, n-am castigat inca la loto, de casatorit nu m-am casatorit si nici nu m-am realizat pe plan profesional dar mi s-a indeplinit un vis - un sogno del cassetto. Sirul anilor l-am pierdut, sa fie zece, doisprezece, paisprezece...de cand am intalnit-o pe Talida la Foisorul de Foc si de cand nu ne-am mai vazut.
Au curs multe scrisori cu glasuri de copil si cativa ani buni de tacere dar niciodata n-am incetat sa sper ca intr-o zi o voi revedea...intr-o noapte de primavara, intr-un Cismigiu pustiu. N-am sa ascund ca mi s-a parut diferita de cum mi-o aminteam, sau poate nu mi-o mai aminteam deloc si doar mi-o imaginam...o recream din scrisori, ganduri si vise. Iar acum era reala, era langa mine si paseam impreuna pe o alee, asa cum niciodata nu se mai intamplase. Frumos si ciudat... sa cunosti pe cineva si totusi sa nu recunoasti si sa inveti sa redescoperi aceeasi persoana cu aceleasi trasaturi dar cu alti ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu