luni, martie 24, 2008

Intr-un colt de paradis

Duminica dupamiaza cand am vazut ca norii au inceput sa se risipeasca si razele primaverii sa-mi inunde camera n-am mai rezistat sa ma uit la Sailor Moon...Mi-am tras blugii pe mine, mi-am luat carte in brate si-am fugit afara in parculet. Mai intai am dat o tura prin spatele blocului cu gandul sa ma dau in leaganul meu dar ghinion ... un nene dormea pe o banca cu burta la soare si cu picioarele cracanate...si n-as fi putut in asemenea conditii sa ma simt in largul meu.

Dupa o mica plimbare mi-am gasit un loc pe o bancuta sub un copac inflorit si nu m-am miscat de acolo pana seara cand s-au aprins felinarele. Cred ca mirosul florilor albe m-a incatusat acolo si n-a vrut sa imi dea drumul decat la asfintit. De dragul lor asta seara m-am abatut din drumul meu spre casa si m-am asezat iarasi pe bancuta. Cu aceeasi aroma si o ploaie de petale m-a intampinat...hmmmm...intr-un colt de paradis.

Niciun comentariu: